mie. nov. 25th, 2020
CTP, despre Ciolacu: Încearcă să opereze pe hoitul politic al lui Dragnea, dar să spună „noi ne-am schimbat la față”. Nu ține!


Cristian Tudor Popescu a vorbit la Digi24 despre retorica liderilor PSD în ultimii ani în comparație cu cea a lui Marcel Ciolacu, actualul lider al social-democraților. Acesta din urmă transmite românilor că PSD „s-a schimbat la față”, dar gazetarul consideră că această tactică „nu ține”, și este de părere că „PSD n-o să câștige niciun vot, dimpotrivă, va mai pierde dintre votanții ăia pe care îi avea la europarlamentare, ăia pe care i-a avut la prezidențiale. În plus, spune CTP, Ciolacu și-a atras critici privind eficiența anti-americană chiar și din partea „Sputnik”, organul de presă al propagandei ruse.

„Problema domnului Ciolacu și a echipei lui în clipa de față este legată de «toxicomanie»”

Cristian Tudor Popescu: Traseismul. Ce trece timpul… Cuvântul ăsta îl inventam în 2000, când Băsescu a început să ia câinii de prin București, ajungând primar. Și tot atunci, un anume Coșea, Mircea Coșea, sărea de la un partid la altul, ca și când ar fi traversat un râu pe pietre.

Și când ajungea într-un partid, avea un principiu – să i se dea o mașină „mai superioară”. Ăsta era principiul. Mi-aduc aminte că trecuse de la o Leganza neagră, la un Volkswagen… Și atunci am folosit acest cuvânt pentru prima dată – traseist, care a făcut ulterior o carieră care m-a depășit.

Păi, uitați-vă cine sunt cei care pleacă din PSD acum. Domnul Breaz, care a fost cât se poate de în acord cu politica domnului Dragnea. Câtă vreme a fost domnul Dragnea șef la PSD, domnul Breaz combătea pe ideile respective, în calitate și de ministru al Culturii.

Acum ce spune domnul Breaz? „PSD e un partid slab, incoerent, fără strop de logică în decizii”. Așa zice domnul Breaz de la PSD. Fruntaș pesedist, de primă linie, nu un membru oarecare de partid.

Domne, are dreptate. De ce? Pentru că problema domnului Ciolacu și a echipei lui în clipa de față este legată de „toxicomanie”. Echipa Dragnea a livrat electoratului PSD – vreme de 3 ani și ceva – „cocaină”. Drog fin, am auzit că îți dă niște stări extraordinare. Te activează, te face Superman. Cocaină electorală!

A livrat cocaină electorală, în ce sens? Uitați-vă la diferența dintre declarațiile domnului Ciolacu, care încearcă acum s-o facă pe stânga europeană. Face pe social-democratul civilizat, cu deschidere către Occident…

„După ce l-ai obișnuit pe om cu retorica aia, cu râgâielile alea post-ceaușiste, acum încerci să joci rolul «europeanului»”

Și atunci, la observațiile ambasadorului Zuckerman, ce spune domnul Ciolacu? „De ce sunteți rău cu noi, domnul ambasador?”. În esență asta spune. „Ați omis niște lucruri, nu este bine să împărțiți instituțiile în bune și rele…”.

Ia să ne gândim noi la adevărații bărbați ai neamului – Dragnea și Tăriceanu. Ce ziceau ei? Nu lui Zuckerman, nu, ambasadorului, ci direct Departamentului de Stat al Statelor Unite. „Probabil că sunt unii fumați p-acolo!”. Apropo de droguri. Așa au zis când a avut obiecții Departamentul de Stat al Statelor Unite, în legătură cu politica PSD-istă, PSD-ul fiind atunci și la guvernare.

Aia a fost o declarație adevărată: „Care, domne, drogații ăia de Departamentul de Stat ne învață pe noi, țară suverană?”.

Și acum vine domnul Ciolacu și spune – „De ce sunteți rău cu noi, domnule ambasador? „Cocaină” și „fumați mătase de porumb”, acum, cu care să creezi niște iluzii de mâna a doua.

După ce l-ai obișnuit cu retorica aia, cu râgâielile alea post-ceaușiste, cu retorica antieuropeană, antioccidentală, neaoșistă, naționalist-xenofobă ani de zile, și ți-ai făcut un electorat în felul ăsta, acum încerci să joci rolul „europeanului”.

„Dacă avea norocul pandemiei, Dragnea ajungea președinte.”

Ciolacu nu încadrează retorica asta în ce trebuie. Ea ar trebui încadrată în plan internațional. Acum e momentul. Vă propun o uchronie, adică echivalentul temporal al utopiei: u-topos, fără loc, fără spațiu, u-chronos – fără timp, deci în afara timpului. Dacă venea pandemia când era Dragnea… Dacă venea nu în iarna asta, venea în iarna de dinainte, înainte de alegerile europarlamentare, în iarnă începea pandemia, domnul Dragnea era președintele României. Pentru că i-ar fi căzut măr copt în poală chestia asta cu pandemia și ar fi utilizat-o la maximum, proiectând-o în plan internațional.

Asta nu face domnul Ciolacu, pentru că nu are suficientă snagă în el. Să înceapă cu o chestie putiniană adevărată acum: „Nenorociții de la Uniunea Europeană care ne-au dat COVID-ul”, „care ne mint, e o ocultă mondială”. Guvernul ăsta nu e „Șică” plus „Iohannis Dulap”. Nu, domne, „ăștia sunt numai agenții ocultei, care vor să pună stăpânire pe România, mințindu-ne cu COVID-ul…”. Așa se lucrează.

Deci dacă avea norocul pandemiei, Dragnea ajungea președinte, indiferent câți oameni mureau de COVID. Acum ar fi momentul pentru distinsul Ciolacu să își încadreze discursul în felul acesta, dar n-ar față pentru așa ceva. 

„Domnul Ciolacu încearcă să opereze pe hoitul politic al lui Dragnea”

La partidul ăsta, de 70 de ani încoace situațiile se repetă. Pentru cine cunoaște istoria partidului comunist din România e aproape amuzant…

Știți ce face? Cam ce făcea Ceaușescu după ce a murit Dej. Încerca să păstreze de la Dej bazele comunismului și stalinismului pe care trebuia să meargă și dând în același timp pe cârca lui Dej crimele groaznice care se petrecuseră sub regimul lui. Adică operație cu laserul pe hoitul lui Dej.

Asta face și domnul Ciolacu acum. Încearcă să opereze pe hoitul politic al lui Dragnea, încercând să păstreze ceva din atracțiozitatea retoricii de care vă vorbeam – „cocaina” lui Dragnea și în același timp să spună „Domne, noi ne-am schimbat la față, noi acum suntem europeni!”.

Nu ține! N-o să câștige niciun vot, dimpotrivă, va mai pierde dintre votanții ăia pe care îi avea la europarlamentare, ăia pe care i-a avut la prezidențiale – 23, 24 la sută. El trebuie să-i conserve.

Cu tipul ăsta de discurs aburit… Că de aia e supărat și Sputnik-ul pe el! Îl face „muscă beată”, domne. „Păi, în loc să dea acum în America, în Uniunea Europeană cum trebuie, sănătos…”, o cotigește…

Editor web: Liviu Cojan


By Stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *