mar. iun. 22nd, 2021
Cum a contribuit pandemia de coronavirus la diminuarea atentatelor teroriste la nivel mondial


Riscul de atentate teroriste s-a redus de la începutul anului, cel mai probabil ca efect al restricțiilor de circulație impuse de pandemia de coronavirus, informează Agerpres. Cu toate acestea, strategia grupării Stat Islamic (SI) a rămas neschimbată, a afirmat un responsabil ONU specializat în contraterorism.

„În zonele de conflict, ameninţarea a crescut, aşa cum o demonstrează regruparea şi intensificarea activităţilor SI în Irak şi Siria”, a declarat, în faţa Consiliul de Securitate al ONU, Vladimir Voronkov, subsecretar general pentru contraterorism.

„În zonele neafectate de un conflict, ameninţarea pare redusă. Măsurile de limitare a propagării COVID-19, precum izolarea şi restricţiile de mişcare, par să fi diminuat riscul de atentate teroriste în multe ţări”, a adăugat Voronkov.

Potrivit responsabilului ONU, consecinţele pandemiei asupra activităţilor de recrutare şi de finanţare rămân dificil de estimat. Cu toate acestea, pandemia creşte ameninţarea de infracţiuni cibernetice pentru recuperarea de fonduri.

Statul Islamic şi-a consolidat poziţia în Orientul Mijlociu, organizaţia numărând încă peste 10.000 de luptători activi care se deplasează între Irak şi Siria în cadrul unor mici celule.

În vestul Africii, SI numără circa 3.500 de membri şi continuă să-şi întărească legăturile cu grupările jihadiste locale. În Libia, chiar dacă numărul membrilor SI este estimat la doar câteva sute, organizaţia îşi păstrează capacitatea de ameninţare pentru regiune. De asemenea, în Afganistan, în pofida arestării unor lideri şi a pierderii controlului unor teritorii, SI rămâne capabil să întreprindă atacuri importante în diferite zone ale ţării, a mai afirmat responsabilul contraterorist.

Editor web: M.L.


By Stiri

Lasă un răspuns