sâm. iun. 19th, 2021
Ludovic Orban vrea ca bugetul pe 2021 să fie votat de viitorul Parlament


Ludovic Orban a comentat, marți, faptul că Ministerul Educației a aprobat concediile în cazul a doi secretari de stat la începutul anului școlar, spunând că instituția “nu stă într-un secretar de stat”. Premierul a precizat că este vorba de două angajate, dintre care una nu și-ar fi luat concediul strict datorită campaniei electorale.

“Ce-ați fi preferat? Să nu-și ia concediu, pentru că au intrat? Le-am dat concediu. Ministerul Educației nu stă într-un secretar de stat. Sunt două doamne, dar cazul uneia nu e legat de campanie electorală strict. Ministerul funcționează la deplină capacitate, are un întreg aparat de lucru și toate funcțiile necesare a fi exercitate pentru deschiderea școlii au fost exercitate”, a declarat Ludovic Orban, în cadrul unei conferințe de presă.

Doi secretari de stat din cadrul Ministerului Educației, Luminița Barcari și Dragoș Rădulescu, și-au luat concediu de odihnă la începutul acestui an școlar, deoarece candidează la alegerile locale și sunt în campanie electorală, a anunțat, luni, ministrul Monica Anisie.

Luminița Barcari, care se ocupă la minister de învățământul preuniversitar, candidează la președinția Consiliului Județean Ialomița din partea PNL, iar Dragoș Rădulescu este candidatul PMP la Primăria Ploiești.

Guvernul a aprobat, vineri, o Hotărâre prin care înființează un post de secretar de stat în organigrama Ministerului Educației, iar actul normativ a apărut luni în Monitorul Oficial. Hotărârea de guvern nu fusese pusă în dezbatere publică sau anunțată înainte de a fi aprobată, conform regulilor de transparență decizională, potrivit Edupedu.ro.

Redactor: Alexandru Costea


By Stiri

Lasă un răspuns