mar. iun. 15th, 2021
Alegeri locale 2020. Un primar PNL a fost amendat pentru că le arăta oamenilor cum să îl voteze


Primarul PNL al localităţii Şeica Mare (județul Sibiu), Nicolae Şuşa, a fost amendat cu 1.400 de lei, după ce a fost filmat în timp ce le arăta oamenilor cum să-l voteze, arată un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, potrivit Agerpres.

“În ceea ce priveşte evenimentul sesizat în Şeica Mare, în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind aplicată o sancţiune contravenţională conform art. 108, lit. ‘ş’, teza I din Legea 115 / 2015, cu amendă în valoare de 1.400 lei”, potrivit comunicatului.

Primarul Nicolae Şuşa a fost reclamat la Poliţie de cei de la USR PLUS.

“Încălcarea legii prin propagandă electorală în ziua votului. La Şeica Mare primarul PNL Şuşa Nicolae sfătuieşte alegătorii acum, în ziua votului, cum să îl voteze, indicând poziţiile pe buletinele de vot – în acest clip avem dovada clară cum le arată oamenilor să voteze. De asemenea, a dat bileţele oamenilor şi i-a chemat şi în Primărie pentru a le arăta cum să voteze. Primarul în funcţie a încălcat Legea 115/15, Art. 108, al. 1, lit ş) continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale potrivit dispoziţiilor art. 64, prin lansarea, afişarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip, precum şi sfătuirea alegătorilor, în ziua votării, la sediul secţiilor de votare sau în perimetrul prevăzut la art. 83 alin. (1), să voteze sau să nu voteze anumite partide politice, alianţe politice, alianţe electorale ori candidaţi independenţi. Reprezentanţii USR PLUS au sesizat echipajul de poliţie de la secţia de votare şi vor depune plângere la Biroul Electoral de Circumscripţie locală”, au anunţat cei de la USR PLUS Sibiu.

Până în prezent, în judeţul Sibiu s-au făcut 12 sesizări privind posibile încălcări ale legii privind procesul electoral. S-au întocmit două dosare penale şi s-au dat amenzi în valoare de 4.400 de lei, potrivit IPJ Sibiu.

Editor : Alexandru Costea


By Stiri

Lasă un răspuns