mar. iun. 15th, 2021
Nicolae Robu și-a anunțat demisia din fruntea PNL Timiș prin SMS


Nicolae Robu nu mai este șeful PNL Timiș, după ce l-a anunțat pe Ludovic Orban, liderul liberalilor, prin SMS, că își dă demisia, având în vedere că a pierdut alegerile pentru Primăria Timișoara, au declarat surse politice, pentru Digi24.ro.

Conducerea filialei ar putea fi preluată de Alin Nica, favorit pe această funcție după ce a câștigat șefia Consiliului Judeţean Timiş. Până acum, el a ocupat funcţia de primar al comunei Dudeştii Noi.

După două mandate de primar, Nicolae Robu a fost surclasat în alegerile locale de duminică de candidatul USR PLUS Dominic Fritz, cu aproape 20%, conform numărătorii paralele făcute de filialele timişene ale PNL şi USR PLUS, transmite Agerpres.

Robu s-a declarat învins la acest scrutin.

 

Editor : Alexandru Costea


By Stiri

Lasă un răspuns