lun. mai 10th, 2021
Războiul culturilor, în Polonia. Militant gay: „Oare Comisia Europeană chiar dorește să intervină?”



Sunt vocali, sunt mândri și vor să fie acceptați de societate. Dar homosexualii și transsexualii nu au viață ușoară în Polonia catolică. Până și guvernul vrea să aplice o interdicție pentru ceea ce numește „ideologia LGBT”. Dar asta nu-i împiedică pe activiștii minorității sexuale să protesteze. Vor ca revendicările lor pentru egalitate să fie auzite, chiar dacă uneori plătesc cu prețul libertății. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.  O demonstrație pașnică LGBT s-a încheiat, în august, cu încăierări și arestări. Protestatarii din Varșovia susțin că poliția a acționat împotriva lor cu o agresivitate fără precedent.Margot este simbolul mișcării poloneze LGBT – mișcarea pentru drepturile homosexualilor, lesbienelor și transsexualilor. Ea a fost arestată în timpul protestelor, împreună cu alți cincizeci de activiști.  „NU ne este frică, suntem gay și lesbiene în Polonia și nu ne temem de nimic în această țară. Mai rău nu se poate și vom riposta, dacă trebuie, pentru că aceasta este și țara noastră, Polonia noastră, casa noastră”, spunea Malgorzata Szutowicz, cu puțin timp înainte de arestare.După acest eveniment, s-au organizat mitinguri de solidaritate în Varșovia și în alte zone, cu mii de participanți. Aproape în fiecare weekend oamenii ies în stradă împotriva violenței și homofobiei.Mama care demonstrează pentru fiul gayPrintre demonstranți este Dorota Stobietzka. A venit de la Lodz la Varșovia pentru a manifesta împotriva discriminării cu care se confruntă fiul său gay. Nu o intimidează autoritățile.„Am fondat grupul „Noi, părinții ”- pentru că și noi, ca părinți ai copiilor homosexuali, suntem afectați. Copiii noștri sunt excluși, atacați și bătuți în mod sistematic – dar rămânem alături de ei”, explică Dorota Stobiecka, membră a inițiativei „Noi, părinții”.La casa lor din Lodz, Dorota, soțul și fiul său Kajetan urmăresc un videoclip de la o demonstrație din august. Ei spun că violența împotriva homosexualilor și lesbienelor este în creștere. Le este greu să urmărească imaginile. A fost și Kajetan acolo, a fost trântit la pământ și bătut.„Dacă urmăriți știrile din ultimele zile, veți vedea că a ajuns să fii îndreptățit din punct de vedere social să faci așa ceva. Un cuplu gay a fost bătut în fața propriului apartament chiar ieri”, spune Dorota.Ce este, de fapt, împotriva legii în Polonia?Arborarea unui drapel multicolor pe un monument –  deși inofensiv, gestul e considerat o profanare a monumentelor, conform legii, și se pedepsește cu închisoarea.Violența din ultimele săptămâni este dovada faptului că situația evoluează într-un periculos război al culturilor. Homosexualii și lesbienele sunt criticați din ce în ce mai mult în Polonia conservatoare. Unele comunități chiar se declară zone libere de LGBT – și sunt mândre de asta.Familia Stobiecka se teme pentru fiul său mai ales după realegerea partidului conservator Dreptate și Justiție. Presiunea crește asupra celor care nu respectă ce este considerat drept „regulă”.„Polonia este poziționată între Europa de Vest și Rusia. Țara a fost mereu undeva la mijloc când a venit vorba de homofobie. Acum ne îndreptăm mai mult în direcția Rusiei. Este din ce în ce mai rău”, spune Kajetan Stobiecka.Guvernul polonez vede situația complet diferit, desigur, și învinovățește manifestanții pentru violență. Are și presupuse dovezi video.„Sunt huligani, ce vedeți e vandalism și opoziția îi apără în continuare, ceea ce este revoltător. Ar trebui să ceară scuze poliției și cetățenilor”, a declarat Zbigniew Ziobro, ministrul justiției și procuror general.UE, arătată cu degetul pentru lipsa de fermitateUniunea Europeană urmărește cu îngrijorare situația din Polonia, iar comisarul UE pentru egalitate a cerut guvernului să respecte dreptul de a manifesta. Pentru Kajetan, însă, acestea sunt doar cuvinte. Nu îi sunt de niciun folos tânărului de 26 de ani și comunității sale în viața de zi cu zi.„Oare Comisia Europeană chiar dorește să intervină? De ani de zile, UE a evitat să afirme clar ce se întâmplă, au existat doar apropouri subtile cu privire la politica Poloniei. Nu știu dacă UE vrea cu adevărat să ia atitudine pentru apărarea drepturilor LGBT”, spune Kajetan Stobiecka.Părinții lui Kajetan se tem că i s-ar putea întâmpla ceva copilului lor. Se mai tem și de altceva: că singurul lor fiu – ca mulți alți tineri – va părăsi țara – pentru că pur și simplu nu se simte în siguranță în Lodz sau Varșovia. Editor : Luana Pavaluca


By Stiri

Lasă un răspuns