vin. apr. 16th, 2021
Google va fi dat în judecată de statul american pentru abuzarea poziției sale dominante în căutările online



Departamentul american al Justiţiei ar urma să dea în judecată Google pentru încălcarea normelor concurenţei, având în vedere că şi-a folosit puterea de pe piaţă pentru a-şi elimina rivalii, au declarat pentru Reuters şi AP surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Agerpres. Google este deţinut de gigantul american din domeniul tehnologiei Alphabet Inc, a cărui capitalizare bursieră a depăşit 1.000 de miliarde de dolari.Oficialii american susţin că Google a încălcat legea în privinţa modului în care şi-a tratat rivalii în serviciile de căutare pe internet şi reclame, încercând să-i dezavantajeze pentru a păstra monopolul propriului său motor de căutare şi folosind puterea semnificativă de pe piaţă pentru a vinde mai multe reclame. De asemenea, faptul că Google a abuzat de poziţia sa dominantă în căutările online i-a afectat şi pe consumatori, nu doar pe concurenţi, apreciază autorităţile SUA.De mult timp, autorităţile şi avocaţii clienţilor americani acuză Google că a abuzat de poziţia sa dominantă în căutările online şi pe segmentul reclamelor pentru a înăbuşi concurenţa şi a-şi majora profiturile. Criticii susţin că amenzile de miliarde de dolari impuse de Comisia Europeană pentru practicile Google în ultimii ani nu au fost suficient de severe şi sunt necesare schimbări structurale astfel încât compania să-și modifice practicile. Reprezentanţii Google nu au răspuns la solicitările de a comenta informaţia.Litigiul judiciar reprezintă cel mai important act al Guvernului de a proteja concurenţa, de la cazul împotriva Microsoft, din urmă cu peste 20 de ani. De asemenea, ar putea reprezenta începutul unei campanii menite să sancționeze încălcarea normelor concurenţei, ţinând cont de investigaţiile în derulare în SUA asupra giganţilor din domeniul tehnologiei, inclusiv Apple, Amazon şi Facebook.Anul trecut, Congresul SUA a anunţat o amplă investigaţie privind rolul marilor companii din sectorul tehnologic, inclusiv Google, Facebook, Amazon, Apple, pentru a determina dacă ele au sufocat concurenţa.Investigaţia a reprezentat primul indiciu important că oficialii americani vor să reglementeze marile companii, care sunt din ce în ce mai criticate pentru poziţia lor dominantă pe piaţă şi protecţia insuficientă a datelor cu caracter personal. Editor : Alexandru Costea


By Stiri

Lasă un răspuns