sâm. feb. 27th, 2021
În Cehia, țara cu cea mai gravă situație COVID din UE, însuși ministrul sănătății încalcă regulile din pandemie



În Cehia, țara care înregistrează în prezent cea mai mare gravă situație în epidemia de COVID din UE, ieșirea din casă mai este permisă doar pentru a merge la serviciu, la cursuri sau la medic, dar decizia a fost încălcată chiar de ministrul sănătății. Acesta a fost surprins în timp ce ieșea dintr-un restaurant – care ar fi trebuit să fie închis – și nici nu a purtat mască în mașina în care era cu șoferul său. Premierul ceh Andrej Babis a promis că îl va demite, dacă între timp ministrul sănătății, Roman Prymula, nu-și dă singur demisia, relatează Euronews. Roman Prymula era instalat în funcție abia de luna trecută, după ce precedentul ministru al sănătății din Cehia și-a dat demisia.„Când personalul nostru medical se luptă în prima linie pentru a salva vieţile compatrioţilor noştri, un astfel de comportament este absolut de neiertat”, a declarat premierul Andrej Babis. El urma să se întâlnească vineri cu președintele țării, pentru a discuta despre înlocuitorul ministrului.Val de critici după fotografiile publicate de presăMinistrul sănătăţii a fost surprins de un fotograf în timp ce ieşea, miercuri, dintr-un restaurant din Praga care ar fi trebuit teoretic să fie închis, conform restricţiilor anti-COVID impuse chiar de guvernul din care face parte. Mai mult, el n-ar fi purtat nici mască în mașina în care se afla cu șoferul. Comportamentul său a stârnit un val de critici pe reţelele sociale din partea opoziţiei şi chiar din rândul coaliţiei de guvernare. O femeie citește articolul din tabloidul ceh “Blesk” în care au fost publicate imagini cu ministrul sănătății ieșind dintr-un restaurant unde ar fi luat cina, în ciuda restricțiilor, care impuneau ca localurile să fie închise Foto: Profimedia „Regulile trebuie să fie valabile pentru toţi, fără excepţie, de aceea Prymula nu poate rămâne ministru al sănătăţii”, a reacţionat colegul său de la Interne, Jan Hamacek, care conduce comitetul de criză al guvernului. De notat că cei doi miniştri fac parte din formaţiuni politice diferite.Roman Prymula, de profesie epidemiolog şi fost consilier ştiinţific al guvernului, abia a fost instalat în funcţie, în luna septembrie, după demisia lui Adam Vojtech, în urma criticilor privind modul în care ministerul a gestionat creşterea numărului de infectări cu coronavirus.În vară, însuși premierul Andrej Babis a fost ținta criticilor, după ce și-a petrecut vacanța în Creta, deşi îşi îndemnase insistent concetăţenii să nu plece din ţară. Ce spune ministrul sănătății în apărarea saÎntr-un interviu pentru o publicație locală, ministrul sănătății a explicat că a fost invitat să participe la o întâlnire cu un director de spital și doar a trecut prin restaurant pentru a ajunge la un spațiu privat. El a spus că nu a crezut că face ceva greșit și a promis că va demisiona dacă asta își dorește publicul. Presa a scris că ministrul a fost văzut în preajma restaurantului în compania unui lider al partidului condus de premierul Babis. Autoritățile municipale din Praga au anunțat că au lansat o „procedură administrativă” împotriva ministrului sănătății, dar și a restaurantului respectiv. Cehia a devenit ţara europeană cea mai afectată de pandemie ţinând cont de numărul populaţiei, raportând 1.845 de decese la 223.000 de cazuri de infectare.România a trimis Cehiei, vineri, 30 de ventilatoare de terapie intensivă achiziţionate prin programul RescUE, pentru a venit în sprijinul medicilor care intervin în lupta împotriva pandemiei generată de COVID-19.Citiți și:  În Cehia, țara europeană cea mai afectată de coronavirus în valul doi, premierul și-a cerut public scuze de la cetățeni. De cinci ori  Editor : Luana Pavaluca


By Stiri

Lasă un răspuns