sâm. ian. 23rd, 2021
Un profesor belgian a fost suspendat după ce le-a arătat elevilor o caricatură cu profetul Mahomed



O şcoală de stat din Bruxelles a suspendat din activitate un profesor care le-a arătat elevilor o caricatură cu profetul Mahomed apărută în săptămânalul satiric francez Charlie Hebdo, potrivit ediţiei de vineri a cotidianului DH, citat de agenţia EFE. Profesorul le preda unor elevi cu vârste de 11-12 ani la Şcoala nr. 11 din districtul Molembeek, o zonă din Bruxelles cu o puternică prezenţă musulmană. El le-a dat elevilor să treacă de la unul la altul o tabletă cu o caricatură în care profetul apare în genunchi şi cu posteriorul ridicat, semnată de caricaturistul francez Coco, şi le-ar fi spus celor care nu doresc să o vadă să întoarcă privirea, transmite Agerpres.Şefa administraţiei acestui district din Bruxelles, Catherine Moureaux, a confirmat că profesorul a fost suspendat, dar a negat că decizia ar avea o motivaţie religioasă.”Evident că nu a fost suspendat pentru că a arătat o caricatură cu Mahomed, ci pentru că le-a arătat obscenităţi unor copii mici, unii având numai zece ani”, a explicat ea. În schimb, Georges-Louis Bouchez, preşedintele partidului liberal francofon belgian MR, formaţiunea ministrului belgian de externe Sophie Wilmes şi a preşedintelui Consiliului European Charles Michel, a criticat această decizie pe reţelele de socializare.”Dacă (decizia) este adevărată, ar fi pur şi simplu inacceptabil şi intolerabil. Libertatea de expresie nu este negociabilă. Voi urmări cu atenţie”, a scris el pe Twitter.Incidentul survine la două săptămâni după ce în Franţa vecină profesorul Samuel Paty a fost decapitat de un islamist radical după ce le arătase elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed în timpul unui curs despre libertatea de expresie.  Editor : A.C.


By Stiri

Lasă un răspuns