lun. apr. 12th, 2021
Ceartă în Parlament pe Ziua bicicletei. „S-ar putea spune că e o ipocrizie foarte mare”


Săptămâna viitoare începe campania electorală pentru noul Parlament. Dar ce face cel vechi? Pe picior de plecare, parlamentari s-au certat pe Ziua bicicletei.

O majoritate covârșitoare a aleșilor vor ca românii să sărbătorească Ziua bicicletei. 3 iunie este ziua în care autoritățile vor organiza evenimente în care să oamenii să fie informați despre beneficiile mersului pe bicicletă.

Alfred Simonis, liderul deputaților PSD: Votăm cu prea multa ușurință și prea des tot felul de zile. Ziua vinului, ziua meșteșugarului, ziua nu știu care. Față de alte dăți, această lege e una rezonabilă. Vorbim de bicicletă, de sport, încurajăm dezvoltarea acestor segmente.

În comparație cu alte state, bicicleta este mult mai puțin folosită în România. Principalul motiv: lipsa infrastructurii. Un studiu realizat anul trecut de o organizație de mediu a scos la iveală că 6 din 10 români spun că nu folosesc bicicleta, deși și-ar dori, pentru că nu au piste speciale. Deși votată cu largă majoritate, legea a dus la dispute politice.

Cătălin Drulă, liderul deputaților USR: O clasă politică în Jeepane adoptă ziua națională a bicicletei. S-ar putea spune că e o ipocrizie foarte mare. Nu avem piste de biciclete, dar declarăm ziua națională a bicicletei.

Benedek Zacharie, liderul deputaților UDMR: Mult înainte ca USR să devină partid parlamentar noi am avut ministru care s-a dus cu bicicleta la lucru. Dintre colegii mei, majoritatea se plimbă destul de mult cu bicicleta. Și nu avem Jeepuri.

Florin Iordache, deputat PSD: A ajuns bicicleta subiect de dispută politică. în loc să încurajăm mersul pe bicicletă.

În urmă cu trei săptămâni, Parlamentul a adoptat și o lege care obligă instituțiile publice să pună la dispoziție rasteluri pentru biciclete dotate cu sisteme antifurt, iar cei care nu se supun rică să fie amendați.

Florin Roman, liderul deputaților PNL: Nu cred că trebuie să facem o mare dezbatere politică și din treaba asta. Dacă ne uităm la ce se întamplă dincolo de graniță, peste tot o să vedeți că mersul pe bicicletă e un lucru normal, un lucru firesc, foarte mulți cetățeni apelează la mersul pe bicicletă. Foarte mulți cetățeni apelează la acest mijloc. E adevărat că au zone de piste de biciclete.

Proiectul va merge la promulgare la președinte, el însuși un susținător al mersului pe bicicletă.

Editor : M.B.


By Stiri

Lasă un răspuns