vin. apr. 16th, 2021
ISIS a revendicat atacul terorist din Viena



ISIs a revendicat, marți, atacul terorist din capitala Austriei, în urma căruia au murit patru persoane și 15 au fost rănite. Anunțul a fost făcut într-un comunicat publicat pe canalul Telegram al organizației teroriste.  Anunţul este însoţit de o fotografie cu un individ bărbos, despre care se afirmă că era un “soldat al Califatului” numit Abu Dagnah Al-Albany şi că a atacat trecătorii din capitala Austriei cu arme de foc, înainte de a fi împuşcat mortal de poliţişti.Doi tineri de 18 și 24 de ani au fost arestați, marți, în apropiere de Zurich, în nordul Elveției, pentru legături cu atacul jihadist din Viena, a anunțat poliția elvețiană, citată de postul francez BFM. „Ancheta poliției a dus la identificarea unor rezidenți elvețieni de 18 și 24 de ani. Cei doi au fost arestați într-o operațiune comuă cu autoritățile austriece”, a precizat poliția din Zurich.  Ministrul de interne al Austriei, Karl Nehammer, a declarat marţi că poliţia austriacă a efectuat 14 arestări în legătură cu atacurile teroriste din Viena de luni seară, transmite Reuters, citată de Agerpres. Nehammer a insistat că înregistrările video făcute cu telefonul mobil de cetăţeni nu indică faptul că ar fi fost mai mult de un atacator. Ministrul austriac a precizat că bilanţul atacului de luni seară se ridică la patru morţi, plus atacatorul, şi 22 de răniţi, şi că poliţia a efectuat raiduri în 18 locuinţe.Ministerul de interne al Macedoniei de Nord a informat marţi într-un comunicat că trei persoane care au fost implicate în atacurile cu armă de foc produse noaptea trecută la Viena au cetăţenie dublă, austriacă şi nord-macedoneană, transmite Reuters. Toate cele trei persoane – identificate în comunicat doar prin iniţiale – s-au născut în Austria, a menţionat ministerul. Editor : Adriana Duțulescu


By Stiri

Lasă un răspuns