vin. ian. 22nd, 2021
Liberalul Adrian Veștea, președintele CJ Brașov, confirmat cu COVID-19


Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, lider al liberalilor braşoveni, a fost confirmat cu COVID-19, informează Agerpres.

„M-am angajat să fiu întotdeauna sincer cu dumneavoastră şi să dau dovadă de maximă transparenţă, nu doar la bine, ci şi în momentele mai puţin plăcute. Vreau, de aceea, să vă anunţ că am fost declarat pozitiv la testul pentru COVID-19. Vă mărturisesc că am fost surprins, deoarece am respectat toate măsurile de protecţie. Imediat după ce am aflat rezultatul testului m-am izolat, iar în următoarea perioadă voi urma schema de tratament indicată de medicii specialişti. Mă simt bine, nu prezint simptome şi am încredere că voi depăşi această încercare. Iar când medicii mă vor declara vindecat voi reveni la treabă”, a anunţat joi Adrian Veştea într-o postare pe Facebook.

Pentru perioada în care nu îşi poate îndeplini atribuţiile, Adrian Veştea a precizat că îl desemnează pe vicepreşedintele CJ Braşov, Şerban Todorică, (PNL) pentru a prelua atribuţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean, urmând să se consulte „permanent, telefonic şi prin intermediul platformelor online”.

Editor : Luana Pavaluca


By Stiri

Lasă un răspuns