vin. apr. 16th, 2021
Joe Biden face apel la calm: Fiecare vot trebuie numărat, vom ști în curând rezultatul



Joe Biden le-a cerut, joi, americanilor să aibă răbdare până se numără toate voturile, arătând că fiecare vot este important și trebuie numărat. „Vom ști curând” rezultatul, i-a asigurat Joe Biden, altături de coechipiera sa, Kamala Harris, care va deveni vicepreședinte, dacă democrații câștigă alegerile prezidențiale. Joe Biden, candidatul democrat pentru Casa Albă, a avut joi o nouă declarație publică de la sediul său de campanie din Wilmington, Delaware. De la încheierea scrutinului prezidențial, al cărui rezultat încă nu este tranșat nici după 48 de ore, fiind foarte strâns, este a treia oară când fostul vicepreședinte iese pentru a vorbi publicului, în timp ce Donald Trump, contracandidatul său, nu a mai fost văzut din noaptea alegerilor.Mesajul lui Joe Biden s-a vrut a fi unul optimist, ca și celelalte: „Procesul de numărare a voturilor funcționează. Eu și doamna senator (Kamala Harris – n.r.) continuăm să fim optimiști. Nu avem nicio îndoială că atunci când numărarea voturilor se va termina, senatoarea Harris și cu mine vom fi declarați câștigători. Așa că vă cer tuturor să rămâneți calmi. Procesul e în desfășurare și vom ști foarte curând. Vă mulțumesc pentru răbdare, dar trebuie să numărăm voturile”, a spus Joe Biden. Editor : Luana Pavaluca


By Stiri

Lasă un răspuns