mie. ian. 20th, 2021
Slovacia a început a doua etapă de testare naţională pentru COVID-19



Slovacia a lansat sâmbătă a doua etapă de testare la nivel naţional pentru depistarea coronavirusului, după un prim val de teste care a dezvăluit că peste 1% din cei 3,6 milioane de oameni testaţi sunt pozitivi, relatează AFP, citată de Agerpres. „Am descoperit practic o armă atomică împotriva COVID-19”, le-a spus vineri premierul Igor Matovic reporterilor, lăudând participarea ridicată la teste săptămâna trecută. „Cred că, dacă ajungem la o participare de două milioane, ne putem felicita cu toţii”, a adăugat el.Testele antigen dau rezultate rapide – uneori în câteva minute -, dar nu sunt considerate la fel de fiabile ca testele PCR, unde tampoanele nazale trebuie trimise la un laborator pentru analiză. Weekendul trecut, au fost efectuate teste antigen asupra a 3,625 milioane de persoane – dintre care 38.359 persoane, adică 1,06%, au dat rezultate pozitive – în această ţară de 5,4 milioane de locuitori, membră a UE.Sâmbătă, screening-ul are loc în 45 din cele 79 de districte din Slovacia cu cel mai mare procent de cazuri pozitive. Peste 2.700 de staţii de screening sunt deschise între 08:00 şi 20:00 ora locală.„Situaţia cu privire la noul coronavirus se îmbunătăţeşte în Slovacia”, a declarat vineri ministrul sănătăţii, Marek Krajci, subliniind efectul pozitiv al mobilităţii reduse.Slovacia a declarat starea de urgenţă la 1 octombrie pentru 45 de zile. Editor : Monica Bonea


By Stiri

Lasă un răspuns