vin. apr. 16th, 2021
Elicopter militar rus, doborât în Armenia. Doi militari au murit. Azerbaidjanul recunoaște „greșeala” și cere scuze Rusiei



Un elicopter militar rus a fost doborât luni în Armenia, lângă granița cu Azerbaidjanul, transmite Ministerul Apărării de la Moscova. Doi membri ai echipajului au decedat, potrivit The Moscow Times. ACTUALIZARE 22:50 – Ministerul de Externe din Azerbaidjan a anunţat luni că trupele azere au doborât din greşeală un elicopter militar rus în apropierea graniţei cu Armenia, transmiţând totodată Moscovei scuze pentru acest incident şi disponibilitatea de a-i plăti despăgubiri, relatează Reuters.Aparatul de zbor a fost lovit în jurul orei locale 18.30 (14.30 GMT) în timp ce însoţea o coloană de vehicule de la o bază militară rusă în Armenia.Ministerul armean pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că a deplasat ajutoare la faţa locului. Știrea inițială:Oficialii ruși afirmă că elicopterul Mi-24 a fost lovit de un sistem de apărare antiaeriană portabil, aproape de granița cu Azerbaidjanul, ale cărui forțe se luptă cu separatiștii susținuți de armeni în regiunea Nagorno-Karabakh.O a treia persoană de la bordul elicopterului a fost rănită și evacuată.„Elicopterul rus Mi-24 a fost doborât în spaţiul aerian de pe teritoriul Republicii Armenia în afara zonei de luptă”, a subliniat reprezentantul oficial al Ministerului Apărării, generalul-maior Igor Konashenkov, potrivit Mediafax.Este în desfăşurare o investigaţie pentru a stabili naţionalitatea atacatorilor sau orice alte afiliaţii potenţiale.Erevan este dispus să ofere Moscovei ajutor informaţional în timpul anchetei, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului armean al apărării.Incidentul a avut loc pe fondul conflictului dintre Armenia şi Azerbaidjan în mult disputata regiune Nagorno-Karabakh, unde ostilităţile active au fost reluate pe 27 septembrie. Baku şi Erevan s-au acuzat reciproc că au bombardat zone rezidenţiale. Părţile au semnat acorduri de încetare a focului de trei ori, dar luptele continuă până în prezent. Editor : Liviu Cojan


By Stiri

Lasă un răspuns