sâm. feb. 27th, 2021
După ce a blocat-o ani de zile în "tunelurile pentru urși", România a găsit soluția pentru autostrada Lugoj-Deva


Ca să nu dea înapoi la Bruxelles sute de milioane de euro, autoritățile române speră să poată prelungi până în august 2026 finalizarea autostrăzii Lugoj-Deva, din care lipsește o porțiune de circa zece kilometri. Este vorba despre secțiunea dintre Margina și Holdea, unde trebuie realizate două tuneluri pentru urși, estimată la circa 300 milioane de euro. În momentul aprobării finanțării pentru autostrada Lugoj-Deva, Comisia Europeană a cerut României să aibă în trafic întreaga autostradă la finalul lui 2023. Secțiunea cu tuneluri nu are încă un constructor. 

Lucrările la autostrada Lugoj-Deva au început în 2011. Patru ani mai târziu italienii de la Tirrena Scavi finalizau lotul 1.

În martie 2017 aveam o nouă inaugurare.

Salini, tot un constructor italian, finalizase 15 kilometri din cei 28 ai lotului doi al șoselei de mare viteză.

În vara aceluiași an, însă, șefii de la Drumuri au rupt contractul cu firma Salini și au lăsat fără constructor circa 13 kilometri din șoseaua rapidă, din care 4  erau construiți în proporție de 90%.

Ultimele două loturi din autostradă au fost și ele date în circulație anul trecut. Mare parte din banii pentru construirea autostrăzii Lugoj-Deva au venit de la Bruxelles.

Cum au încurcat lucrările așa numitele “tuneluri pentru urși”

Singura porțiune lipsă este în continuare cea scoasă din lotul celor de la Salini, unde acordul de mediu revizuit în decembrie 2013 cere realizarea a două ecoducte pentru protecţia mamiferelor mari, așa numitele “tuneluri pentru urși”. De fapt, aceștia sunt singurii kilometri de autostradă care lipsesc dintre Sibiu și Nădlac.

Reprezentanții Asociației Pro Infrastructura avertizau în primăvara acestui an: “România riscă să piardă toți banii europeni folosiți pe toată Autostrada Lugoj-Deva deoarece traficul trebuie deschis până la finalul lui 2023 ca oficialii Comisiei Europene să considere proiectul Lugoj-Deva funcțional”.

Abia în iulie anul trecut, Compania de Drumuri a lansat o licitație pentru realizarea secțiunii cu tuneluri, care s-a blocat însă după ce CNAIR a fost obligată de Curtea Internațională de Arbitraj să recunoască faptul că fostul contract pentru construcția lotului 2, cel cu italienii de la Salini, este încă în vigoare. CNAIR a fost obligată inclusiv să le plătească despăgubiri de 50 de milioane de euro italienilor.

Ministrul Transporturilor: „Vom solicita antreprenorului finalizarea lucrărilor pe cei patru kilometri, sunt în proporție de 70% finalizate, și vom scoate la licitație secțiunea E cu cei 9-9,8 km”.

Ca să nu dea înapoi la Bruxelles sutele de milioane de euro folosite pentru a finanța construcția tronsoanelor deja date în circulație, Guvernul vrea să treacă porțiunea cu tunelurile pe finanțare din Planul Național de Recuperare și Reziliență.

Ministrul Fondurilor Europene: „Câștigul pe care îl avem pentru transferul de proiect este că termenul pe care trebuie să îl respectăm dacă ducem până la capăt negocierile cu Comisia Europeană devine 31 august 2026.”

Asta înseamnă, că ani buni de acum înainte între Margina și Holdea șoferii vor circula tot pe DN68A.

Prin Planul Național de Recuperare și Reziliență vor fi investite în proiecte de infrastructura peste nouă miliarde de euro.
 

Editor : Georgiana Marina


By Stiri

Lasă un răspuns