mie. ian. 27th, 2021
Rectificarea bugetară, discutată în ședința de guvern


În şedinţa de guvern de joi va avea loc o discuţie referitoare la rectificarea bugetară, urmând ca proiectul să fie prezentat şi, ulterior, adoptat săptămâna viitoare.

„Vom avea o discuţie în şedinţa de guvern referitoare la rectificare. După această discuţie, evident, se va prezenta proiectul de rectificare şi-l vom adopta săptămâna viitoare”, a declarat joi premierul.

Obiectivul rectificării bugetare este de a limita creşterea deficitului bugetar anul acesta, declara luni ministrul de finanțe.

Ministrul spunea la începutul acestei luni că ținta este de menținere a deficitului bugetar anunțat la precedenta rectificare, de 8,6% din PIB, iar prioritățile vor fi sănătatea și investițiile. El mai spunea că Finanțele nu iau în calcul, în scenariile cu care lucrează, un „lockdown” în economie.

„Economia trebuie să funcționeze, așa vom avea surse de finanțare pentru proiecte”, a spus ministrul.

Editor : Luana Pavaluca


By Stiri

Lasă un răspuns