sâm. ian. 16th, 2021
Ungaria anunță că va începe testele cu vaccinul rusesc anti-Covid



Ungaria a anunțat că va primi un prim eșantion din vaccinul rusesc Sputnik V într-o săptămână și jumătate, fiind primul stat membru al Uniunii Europene care își anunță intenția de a obține vaccinul anti-Covid fabricat în Rusia, informează Financial Times, potrivit Mediafax. Anunțul a fost făcut de ministrul de externe Peter Szijjarto, aflat în carantină după ce s-a infectat cu coronavirus.Sputnik V nu se numără printre vaccinurile aprobate de UE, care a încheiat acorduri cu câteva companii farmaceutice, printre care şi Pfizer-BioNTech, pentru achiziţionarea a mai mult de 1 miliard de doze.Citește și Cât va costa o doză din vaccinul anti-COVID-19 în Europa Discuţiile despre achiziţionarea vaccinului rusesc reprezintă ultimul semn al apropierii Ungariei de Rusia, ţara vecină fiind criticată în ultima perioadă de către statele occidentale pentru că nu susţine o relaţie mai apropiată cu NATO şi pentru că şi-a majorat dependenţa energetică de Rusia.Fondul suveran de investiţii al Rusiei, care finanţează dezvoltarea vaccinului, a declarat miercuri că studiile intermediare au arătat că acesta are o eficienţă de 92%.Ministrul Szijjarto a declarat că primele doze vor ajunge în Ungaria în termen de o săptămână şi jumătate, pentru teste de laborator şi că studiile clinice vor începe în decembrie. Dacă va fi considerat eficient, se vor comanda cantităţi mai mari din a doua jumătate a lunii ianuarie, a afirmat el.Ungaria a impus săptămâna trecută o carantină mai strictă decât în prima fază a pandemiei, cu o interdicţie totală de circulaţie între orele opt seara şi cinci dimineaţa, iar marţi a fost aprobată şi o nouă stare de urgenţă pentru 90 de zile. Editor : R.K.


By Stiri

Lasă un răspuns