lun. ian. 18th, 2021
Câte spitale din București nu au autorizația ISU la incendiu. Nicușor Dan: Vom aloca bani pentru a reglementa situația


Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat luni care este situația spitalelor din București cu privire la autorizația de securitate la incendiu.

Edilul a precizat că a cerut de urgență situația autorizării de securitate la incendiu a celor 19 spitale din subordinea Primăriei Capitalei, iar potrivit datelor primite doar opt spitale au autorizația de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, sau nu o necesită, conform legii.

„Opt spitale au autorizație de siguranță la incendiu sau nu necesită conform legii o astfel de autorizație (spitalele Colentina, Dr. Cantacuzino, Dr. Stoia, Sf. Ștefan, Dr. Gomoiu, Victor Babeș, Prof. Dr. Obregia și Dr. Gorgos)”, a precizat el.

„Nouă spitale au proiectul de intervenție avizat, dar nu au încă bani alocați pentru intervenții (e vorba despre spitalele Sf. Maria, Filantropia, Dr. Carol Davilla, Foișor, Nicolae Malaxa, Colțea, Sf. Luca, Prof. Dr. Burghele și Centrul pentru Toxicodependențe Sf. Stelian)”, a mai arătat edilul.

Nicușor Dan a adăugat că „două spitale se află sub supravegherea ISU și urmează să fie mutate (Spitalul Prof. Dr. Dan Theodorescu și Spitalul Prof. Dr. Panait Sîrbu)”.

„Vom aloca bani pentru a reglementa situația”, a precizat primarul general al Capitalei.

Editor : G.C.


By Stiri

Lasă un răspuns