mie. ian. 20th, 2021
Poliția britanică avertizează: Pandemia şi izolarea, "furtuna perfectă" pentru radicalizarea tinerilor pe internet



Pandemia de COVID-19 şi izolarea socială contribuie la o “furtună perfectă” care îi face pe tot mai mulţi tineri vulnerabili la radicalizare, a tras un semnal de alarmă poliţia britanică miercuri, potrivit agenţiei Reuters. În Marea Britanie nivelul de alertă teroristă a fost ridicat la “sever” la începutul acestei luni ca măsură de precauţie după atentatele din Franţa şi Austria. Acest nivel de alertă semnalează că un atac terorist este considerat foarte probabil.În intervalul ianuarie 2019 – iunie 2020, 17 minori, unii cu vârsta de doar 14 ani, au fost arestaţi în legătură cu infracţiuni teroriste, a indicat poliţia antiteroristă, scrie Agerpres.”A existat o creştere puternică a materialelor extremiste în mediul online în ultimii câţiva ani, iar (pandemia) COVID-19 a însemnat că oameni vulnerabili petrec mult mai mult timp izolaţi şi pe internet şi cu mai puţini factori de protecţie pe care şcoala, locul de muncă, prietenii şi familia îi pot oferi”, a subliniat Neil Basu, şeful poliţiei contrateroriste britanice.”În opinia mea, aceasta este o furtună perfectă, una pe care nu o putem prezice şi căreia s-ar putea să-i simţim efectele mulţi ani de acum înainte”, a adăugat el.Un nou website cu caracter de prevenţie, denumit ACT, a fost lansat luni în Marea Britanie pentru a ajuta la combatarea acestei probleme. Editor : Georgiana Marina


By Stiri

Lasă un răspuns