sâm. feb. 27th, 2021
George Clooney l-a numit pe Viktor Orban un exemplu „al furiei şi al urii”. Replica guvernului Ungariei: a preluat mesajul lui Soros



Guvernul Ungariei a reacţionat după ce actorul George Clooney l-a descris pe prim-ministrul Viktor Orban drept un exemplu al furiei şi al urii din lumea întreagă, care ar putea alimenta un viitor distopic, relatează Reuters, citează Agerpres. Vorbind despre cel mai recent film al său, „Midnight Sky”, în care joacă rolul unui om de ştiinţă ce trăieşte într-o lume post-apocaliptică, George Clooney a spus: „Nu ne aflam la mijlocul unei pandemii atunci când se întâmplă evenimentele din film, dar există totuşi toate celelalte elemente, acele elemente care vorbesc despre cât de multă ură şi furie resimţim cu toţii în acest moment al istoriei noastre, în întreaga lume – uitaţi-vă la Bolsonaro din Brazilia sau la Orban din Ungaria”.„Priviţi în jur. Există multă furie şi ură. Noul meu film are o acţiune plasată în 2049. Aşa ar putea foarte bine să arate realitatea noastră dacă acestui tip de ură i se permite să supureze”, a adăugat actorul.Viktor Orban, aflat la putere de peste un deceniu în Ungaria, a construit un regim autointitulat iliberal, bazat pe un stat centralizat, o elită de afaceri loială şi o ideologie guvernamentală naţionalistă. Criticat de mulţi ani de colegii săi din Uniunea Europeană pentru erodarea statului de drept şi a libertăţilor civile din Ungaria, Viktor Orban şi aliaţii săi din Polonia luptă împotriva noilor regulamente europene de consolidare a standardelor democratice, potrivit Reuters.Invitat de televiziunea de stat ungară să comenteze declaraţiile făcute de George Clooney, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Budapesta, Ors Farkas, a spus că actorul american a preluat mesajul pro-imigraţie al miliardarului american de origine ungară George Soros, promotor al societăţilor deschise şi vechi adversar al prim-ministrului Viktor Orban.Cuvintele rostite de George Clooney sunt „prosteşti”, a scris purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar de Externe, Tamas Menczer, într-un mesaj publicat pe Facebook.„George Clooney este un actor bun şi, aşadar, merită respect, dar… nimeni nu ar trebui să îl trateze ca pe un oracol politic global. Există nişte oameni care îi şoptesc la ureche ceea ce trebuie să spună”, a adăugat Tamas Menczer luni seară pentru HirTV, un post de televiziune care sprijină politicile promovate de Viktor Orban.Până la ora publicării acestor informaţii, Reuters nu a obţinut un punct de vedere din partea actorului George Clooney.Prin intermediul agentului său de presă, actorul american a transmis un comunicat site-ului ungar de ştiri Telex.hu, luni seară, în care a spus că „maşina de propagandă a lui Orban minte” şi că s-a întâlnit cu George Soros o singură dată.„Mi-ar fi ruşine dacă nu aş vorbi în mod public împotriva tipului de autoritarism practicat de regimul Orban. Am fost în Ungaria la începutul anilor 2000 şi m-am plimbat pe malul Dunării. În acea vreme, Ungaria era un exemplu strălucit de succes al democraţiei. Aştept cu nerăbdare ziua în care Ungaria va reveni la ceea ce a fost odată”, a adăugat starul american. Editor : Monica Bonea


By Stiri

Lasă un răspuns