lun. ian. 25th, 2021
Record istoric pe bursa americană, care reacționează la veștile din politică



Încuviințarea tranziției de către Donald Trump, adică normalitatea și transferul pașnic de putere, a indus noi creșteri în piețele de capital. Indicele Dow Jones Industrial Average a depășit, marți, pentru prima dată în istorie, nivelul de 30.000 de puncte. Maximul pre-pandemic, înregistrat în februarie, era puțin peste 29.500 de puncte. Față de căderea din martie, când intrase sub 20.000 de puncte, este o creștere de peste 50%.Cel puțin, în ultima perioadă au fost creșteri susținute, generate ba de limpezirea alegerilor americane, ba de fiecare veste bună despre un vaccin. Bursa americană a ajuns acum la un nivel record, cu toate că economia este departe de o situație la fel de fericită. Analiștii estimează că revenirea economiei la nivelul dinaintea pandemiei se va produce cel mai devreme peste un an.  The New York Times scrie că Wall Street, care crește pentru a doua zi consecutiv, reacționează și la vestea că președintele ales Joe Biden o va numi ca șefă a Trezoreriei pe Janet Yellen, fosta șefă a Federal Reserve (banca centrală americană).  Editor : Luana Pavaluca


By Stiri

Lasă un răspuns