vin. apr. 16th, 2021
Diego Maradona a murit. Reacția lui Gheorghe Hagi: „Pentru mine a fost unic în tot ceea ce a făcut”



Fostul fotbalist Gheorghe Hagi, supranumit de-a lungul carierei și „Maradona din Carpați”, este întristat de dispariția prematură a lui Diego Armando Maradona, vedeta fotbalului mondial care a murit, miercuri, la vârsta de 60 de ani. Gică Hagi spune că Maradona a fost unic și recunoaște că i-a influenţat cariera, inspirându-l în plăcerea de a juca fotbal. „Dumnezeu să-l odihnească! O zi tristă pentru sportul mondial, care nu cred că trebuia să existe, cel puţin deocamdată, pentru că era încă tânăr şi era bine să mai trăiască. A fost unic, nu vreau să zic Dumnezeu, pentru că pentru că Dumnezeu e unul singur, dar pentru mine a fost unic în tot ceea ce a făcut. Mie mi-a inspirat plăcerea de a juca fotbal, ce înseamnă să te bucuri pe teren, să te bucuri de acea minge, să o cauţi, să te bucuri de ea. Asta ne-a dat Diego, plăcerea de a juca fotbal. Cred că nimeni în lume nu o să-l uite, pentru că el ne-a făcut mândri şi fericiţi, să iubim fotbalul. Jucători ca el e greu să-i uiţi vreodată. A fost special din toate punctele de vedere. O tehnică specială în regim de viteză cu mingea, incredibilă. Nu pot să fac o ierarhie. Eu pot să spun un singur cuvânt despre el, unic. Nu vreau să-l compar cu altcineva. A fost unic pentru mine şi aşa va rămâne”, a declarat Gheorghe Hagi, la Digi Sport.Hagi a fost supranumit în perioada sa de glorie „Maradona din Carpaţi”, fiind comparat de multe ori cu starul argentinian.„O provocare, în special pentru mine a fost o provocare mare, în care, cred eu, că atât echipa României, şi eu individual şi noi, amândoi, ne-am ridicat la un nivel foare bun, a fost un meci foarte bun (n.r. – meciul din 1990, Argentina – România) , o provocare mare pentru mine, în care cred că am trecut testul. El la Napoli este un Dumnezeu, îl iubesc, e un idol. Şi în lume, nimeni nu o să-l uite, pentru că el ne-a făcut mândri şi fericiţi, să iubim fotbalul. Jucători la nivelul la care a fost el cred că e greu să-i uiţi vreodată. A fost special din toate punctele de vedere, o tehnică individuală în regim de viteză cu mingea incredibilă. Sentimental, eu pot să spun doar un cuvânt de el, unic, şi nu vreau să-l compar. A fost unic şi aşa va rămâne pentru mine”, a mai spus Hagi, evocând celebra partidă din 1990 în care a jucat împotriva lui Maradona. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Legenda fotbalului argentinian și mondial, Diego Armando Maradona, a murit miercuri la vârsta de 60 de ani, în urma unui infarct. Maradona, care suferise de curând o operație pe creier, s-a luptat cu dependența de alcool și droguri.Argentina a declarat trei zile de doliu național. Editor : Luana Pavaluca


By Stiri

Lasă un răspuns