sâm. feb. 27th, 2021
Un nou vaccin inovator împotriva coronavirusului, dezvoltat în Israel, intră în faza testării clinice în noiembrie



Doza mai mică de vaccin împotriva COVID, care a avut o eficiență de 90% în timpul testelor clinice desfășurate de Oxford și AstraZeneca, a fost administrată unor subiecți mai tineri decât în cazul dozei mai mari, care a demonstrat o eficacitate mai mică, spune șefului programului Operation Warp Speed din SUA, Moncef Slaoui, citat de Bloomberg. Vaccinul dezvoltat cu Universitatea Oxford a demonstrat o eficacitate de 90% în cazurile în care s-a administrat inițial o jumătate de doză, urmată de un rapel cu doză completă, au anunțat luni cercetătorii. Slaoui a precizat că acest regim a fost administrat participanților dintr-un grup a cărui vârstă a fost plafonată la 55 de ani.Cercetătorii s-au întrebat de ce o doză mai mică de vaccin părea a fi mai eficientă decât una mai mare. Majoritatea persoanelor din studiu au primit un placebo sau un regim de două doze complete, care a fost eficient în proporție 62%. Acest grup a inclus persoane cu vârsta peste 55 de ani, a explicat Slaoui.„Nu cred că FDA (Administrația pentru Alimente și Medicamente a SUA, n.r.) va avea o opinie pozitivă față de un studiu în care doza sau grupele de vârstă sau orice altă variabilă au fost modificate la jumătatea procesului, din greșeală sau în mod deliberat”, a spus Geoffrey Porges, un analist SVB Leerink, care crede că FDA nu va aproba acest vaccin. AstraZeneca a precizat că datele vor fi publicate și supuse unei examinări a experților în timp util. Acțiunile companiei au scăzut cu până la 2,2% în New York.Luni, când AstraZeneca a publicat rezultatele testelor clinice, nu a dat o defalcare pe vârste pentru cele două grupuri. Slaoui a spus că jumătatea de doză inițială a fost administrată unor participanți dintr-o eroare.„Există o serie de variabile pe care trebuie să le înțelegem și să vedem care a fost rolul fiecăreia dintre ele în realizarea diferenței de eficacitate”, a spus Slaoui.Persoanele în vârstă au un răspuns mai slab decât persoanele mai tinere la unele vaccinuri, cum ar fi vaccinurile antigripale. Rezultatele unui studiu de fază 2 al vaccinului AstraZeneca-Oxford publicat săptămâna trecută în revista medicală Lancet au confirmat un răspuns puternic la vaccin la persoanele în vârstă. Editor : Monica Bonea


By Stiri

Lasă un răspuns