lun. mart. 8th, 2021
CFR Cluj, învinsă acasă de AS Roma. Italienii sunt calificați mai departe în UEFA Europa League



CFR Cluj a fost învinsă de AS Roma cu scorul de 2-0 (0-0), joi seara, acasă, pe stadionul din Cluj-Napoca, în Grupa A a competiţiei de fotbal Europa League, după ce italienii câștigaseră și la Roma, cu 5-0, meciul împotriva românilor. Campioana României s-a înclinat acum şi pe teren propriu, în urma autogolului lui Gabriel Debeljuh (în minutul 49) şi a unui penalty – contestat de români – transformat de Jordan Veretout (minutul 67).AS Roma obține astfel calificarea în şaisprezecimile de finală ale competiţiei în urma acestui succes.O primă repriză ternăPrima repriză din Gruia a fost una ternă, fără ocazii clare de gol, cele două echipe anulându-se reciproc într-un joc în care au evitat riscurile, relatează Agerpres. CFR a avut o singură şansă notabilă, prin Debeljuh (26), dar croatul a reluat slab şi imprecis cu capul mingea centrată de Camora. Şi Roma a avut o ocazie, Bălgrădean respingând şutul tras din unghi de Borja Mayoral (32).Golurile au venit în repriza a douaGiallorossi au făcut diferenţa în repriza secundă, când Paulo Fonseca a făcut câteva schimbări în echipă şi a introdus piese de bază precum Veretout şi Mhitarian.Bruno Peres (47) a tras primul semnal, şutul-centrare al brazilianului fiind prins de Bălgrădean. Peste două minute, Roma a deschis scorul: Veretout a executat o lovitură liberă cu efect, iar Debeljuh a deviat nefericit în propria poartă (49).Roma a mai avut o situaţie bună prin Borja Mayoral (62), dar Bălgrădean s-a opus.Oaspeţii au primit un penalty controversat (67), când Mhitarian s-a ciocnit de portarul Bălgrădean, iar Veretout a marcat.Roma a mai avut o ocazie mare de gol, dar Bruno Peres a ratat singur cu portarul (80).CFR Cluj a tras trei şuturi din afara careului, însă Pau Lopez nu a avut emoţii la niciunul dintre ele, expediate de Debeljuh (51), Pereira (83) şi Chipciu (90+4).Bosniacul Dzeko, revenit după ce s-a vindecat de noul coronavirus, a jucat meciul său cu numărul 100 în cupele europene.Moment de reculegere pentru MaradonaMeciul de la Cluj a fost precedat de un moment de reculegere în memoria fostului mare fotbalist argentinian Diego Armando Maradona, decedat miercuri la vârsta de 60 de ani.În celălalt meci al grupei, Young Boys Berna s-a impus cu 1-0 la Sofia, în faţa echipei locale ŢSKA.Roma ocupă primul loc, cu 10 puncte, urmată de Young Boys, 7 puncte, CFR Cluj, 4 puncte, ŢSKA, 1 punct.Următoarele meciuri vor avea loc la 3 decembrie: AS Roma – Young Boys şi CFR – ŢSKA.Camora: E foarte greu să ne calificămCăpitanul echipei de fotbal CFR Cluj, Mario Camora, a declarat, joi seara, la finalul partidei cu AS Roma, din Europa Leaugue, că e foarte greu ca formaţia sa să se califice în primăvara europeană, fiind nevoie de două victorii în ultimele două partide din grupă, cu ŢSKA Sofia şi Young Boys.„Ei (n.r. – cei de la AS Roma) au avut o posesie bună în prima repriză, dar nu au avut ocazii aşa multe. În repriza a doua au avut fazele fixe, unde noi de obicei suntem puternici, dar asta a fost… Noi am pregătit meciul, ştiam tot ce trebuie să facem pe teren. Şansele de calificare… E foarte greu, trebuie să batem în ambele meciuri, dar trebuie să fim ajutaţi şi de rezultate”, a afirmat Camora la Digi Sport.Dan Petrescu acuză arbitrajulDupă joc, antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, a acuzat arbitrajul și a contestat penalty-ul acordat italienilor. El spune însă că echipa sa mai are șanse de calificare, deși va avea două partide infernale, cu CSKA Sofia, acasă, și cu Young Boys, în deplasare.„Să fim realiști. Diferența de valoare s-a văzut. Au calitate, sunt mai buni, chiar dacă au odihnit mulți jucători. Dar ne-am bătut singuri. Primul gol ni l-am dat noi, al doilea l-a dat arbitrul. Dacă era 0-0 mai mult timp, ei ar fi riscat pe final și noi aveam mai multe oportunități. Și la 0-1 era mai OK. Ne-am retras prea mult. N-au avut multe ocazii, mai ales în prima repriză, să zici că scorul e ce trebuie. Azi voiam să fac cinci schimbări, dar am făcut trei, că nu mai aveam jucători. Aș mai fi vrut jucători, asta e realitatea. N-am ce să le reproșez băieților, îmi pare rău că ne-am dat gol singuri”, a declarat Dan Petrescu, citat de digisport.ro.


By Stiri

Lasă un răspuns