mar. apr. 13th, 2021
Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, a povestit că s-a infectat cu Covid: "Am făcut febră și tușeam rău"


Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat pe contul său de Facebook că a fost infectat cu Covid-19. Fostul edil a povestit cum crede că a contactat virusul, dar și ce simtome specifice a avut.

”N-am ajuns bine liber de responsabilităţi publice, după mai bine de 30 de ani de continuitate pe astfel de poziţii -începând cu cea de Prorector, dobândită la începutul anului 1990-, că… am dat în COVID! N-am încasat afurisitul virus SarsCov2 în precampanie, în campanie, în exerciţiul de Primar de la începutul pandemiei până spre finalul mandatului, când intram zilnic în contact cu o mulţime de lume, la Primărie, pe stradă, la cumpărături etc, ei bine, l-am încasat, nu ştiu cum -am anumite presupuneri, doar- în una din ultimele zile de mandat. Asta aşa, ca să nu plec “cu mâna goală”, nu?!”, a scris Nicolae Robu pe pagina sa de Facebook.

Fostul primar a povestit că la începutul lunii noiembrie, în data de 3, a început să tuşească sec, iar în ziua următoare şi-a ţinut cursul online la Universitatea Politehnica. Pentru că a constatat că se simte tot mai rău, a decis să se izoleze cu soţia la domiciliu.

”Ei, marţi, în 03.11, seara, am început să tuşesc sec. Miercuri dimineaţa, mi-am ţinut cursul la UPT -online- şi până la prânz am fost ok. Apoi, am tuşit tot mai rău, astfel că am plecat de la birou acasă şi, fără a bănui că am covid, dimpotrivă, convins că e o simplă răceală -deşi eu foarte rar am răcit-, din precauţie, m-am autoizolat, atât eu, cât şi soţia, care n-a avut nici cea mai mică problemă. Zilele următoare făcând şi febră şi tuşind rău, am luat legătura cu medicul de familie şi apoi m-am testat. Rezultatul, surprinzător şi… deloc confortabil, recunosc: POZITIV. Surprinzător pentru că, lăsând la o parte tusea seacă extrem de neplăcută şi febra care dădea înapoi imediat la algocalmin, starea mea generală era bună, tonusul îmi era bun”, a mai scris Robu.

Fostul edil a adăugat că deşi tusea seacă a fost extrem de neplăcută, totuşi febra ceda imediat la algocalmin şi starea sa generală a fost bună, motiv pentru care a als tratamentul la domiciliu. 

“Am preferat să rămân pentru tratament la domiciliu. Din fericire, soţia care, evident, s-a contaminat şi ea, a fost permanent asimptomatică şi a putut să-mi poarte de grijă. Nu mi-a fost uşor, nu ne-a fost uşor, dar a trecut. Încă nu am ieşit din casă, am mai adăugat noi, peste ce ni s-a spus, din precauţie sigur exagerată, câteva zile de stat în izolare, dar vom ieşi începând de astăzi”, a adăugat fostul primar.

Nicolae Robu le-a mulţumit medicilor de la Spitalul “Victor Babeş” Timişoara pentru profesionalism şi tratament şi le-a adresat timişorenilor un îndemn să respecte regulile de protecţie împotriva COVID.

Editor : A.A.


By Stiri

Lasă un răspuns