lun. ian. 25th, 2021
Parteneriat civil, pro sau contra? Sighiartău (PNL) și Tomac (PMP) sunt împotrivă


Reprezentanții partidelor parlamentare și-au exprimat poziția față de ideea parteneriatului civil, la o dezbatere electorală la care au participat, miercuri seara, la Digi24, înaintea alegerilor parlamentare din 6 decembrie. Reprezentantul PNL, Robert Sighiartău, a subliniat importanța familiei, în timp ce Eugen Tomac (PMP) spune că membrii acestui partid s-ar abține sau chiar s-ar împotrivi dacă s-ar vota o asemenea lege a parteneriatului civil. Fostul premier Dacian Cioloș (USR-PLUS) a subliniat că România și-a luat deja angajamentul în fața Uniunii Europene de a susține o astfel de legislație încă dinainte de a veni USR-PLUS în Parlament.

Parteneriat civil – pro sau contra? a sunat întrebarea moderatorului. Iată răspunsurile: 

Dacian Cioloș (USR-PLUS): „Parteneriat civil, așa cum prevăd deja angajamentele pe care România și le-a luat la nivel european. Știu că până și PSD-ul le-a susținut. Dacă până și PSD-ul susține un astfel de lucru… Sunt drepturi individuale, fiecare cetățean are dreptul să decidă ce și cum și cu cine  trăiește, deci, din punctul acesta de vedere, cred că lucrurile sunt clare.

Moderator: Deci dvs, USR-PLUS sunteți pro.

Dacian Cioloș: Da, așa cum România s-a și angajat, de altfel, să o facă, aici nu e vorba de o părere persoanală acuma. România și-a luat angajamentul acesta, să susțină parteneriatul civil, deci lucrurile acestea sunt deja discutate, înainte de a ajunge USR-PLUS în Parlament sau la guvernare. Partidele care au negociat inclusiv aderarea României la Uniunea Europeană, au luat decizia asta deja.

Tanczos Barna (UDMR): Este dreptul fiecărui bărbat, fiecărei femei să decidă cum vor să trăiască împreună. Dacă ei decid ca parteneriatul lor să nu fie o căsătorie, să fie un parteneriat civil, noi suntem pro- această soluție și se poate legifera cu ușurință în Parlamentul României.

Alexandru Rafila (PSD): Parteneriatul civil trebuie să fie o expresie la nivelul României a legislației care practic este coordonată de la nivelul UE și în mod evident, dacă acest lucru este stabilit la nivelul UE, până la urmă noi suntem o țară mai mare în UE, sigur că acest lucru trebuie respectat.

Victor Ponta (Pro România): Și eu sunt sigur PRO, Pro România, dar sunt de părere ca și dl Barna Tanczos că fiecare face acasă ce vrea. Însă se impune o precizare: aș vota împotriva dreptului de a adopta pentru familiile formate din persoane de același sex. Cred foarte tare în adopție, cred că e un lucru extraordinar să nu mai avem copii fără părinți, dar mintea mea așa, de…așa am crescut, trebuie să fie mama și tata. 

Tanczos Barna (UDMR): Așa am zis și eu, dacă un bărbat și o femeie decid să trăiască în parteneriat civil, este dreptul lor.

Robert Sighiartău (PNL): Depinde foarte mult ce înseamnă parteneriatul civil. Toate comunitățile s-au format în jurul familiilor și cred că politicile publice ale Uniunii Europene și inclusiv ale guvernelor trebuie să meargă înspre familie, înspre susținerea familiilor, înspre ajutorarea familiilor, astfel încât nivelul de trai din familii să crească. Democrațiile s-au format pe comunități, comunitățile au fost fondate în jurul familiilor și eu cred că acest lucru trebuie întărit. Familii puternice înseamnă țară puternică, înseamnă națiune puternică, înseamnă resursă umană puternică. Și cred că acest lucru trebuie întărit mai mult în aceste momente.

Eugen Tomac (PMP): Cred că trebuie să-i respectăm pe toți cetățenii, indiferent de etnie, naționalitate, convingeri. În ceea ce privește acest subiect, din punctul nostru de vedere, este nepotrivită o asemenea abordare acum. În cazul în care se va dezbate o asemenea lege, poziția noastră va fi în cel mai fericit caz de abținere, dacă nu împotrivă.

Inițiative pentru parteneriatul civil în România

În februarie 2008, senatorul UDMR Péter Eckstein-Kovács a propus legalizarea parteneriatelor civile care acordau cuplurilor necăsătorite de același sex și de sex opus un număr de drepturi. A fost prima dată când un politician român a susținut explicit parteneriatul civil pentru cuplurile de același sex. Proiectul nu a ajuns însă nici măcar la dezbatere în plen.

În martie 2018, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a înaintat partidelor parlamentare și Guvernului o propunere legislativă prin care cuplurile heterosexuale sau homosexuale care nu vor sau nu pot să se căsătorească să poată opta pentru oficializarea unei uniuni consensuale, înregistrate la ofițerul de stare civilă. Proiectul a fost respins de Comisia juridică a Senatului în martie 2019.

Între timp, în mai 2018, în România s-a desfășurat Referendumul pentru familie. A fost inițiat de Coaliția pentru Familie, o inițiativă cetățenească, susținută de Biserica Ortodoxă Română, dar și de facțiuni conservatoare din politică: a urmărit modificarea Constituției României pentru a defini căsătoria drept uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, nu între soți cum e acum. Referendumul de modificare a Constituţiei s-a desfăşurat timp de două zile, pe 6 şi 7 octombrie, și a eșuat.

În octombrie 2020, deputatul PNL Ovidiu Raețchi a anunțat că a depus la Senat o inițiativă legislativă pentru legalizarea parteneriatului civil. „Ar fi stingheritor pentru România să încheiem și anul 2020 fără o formă juridică specifică, în condițiile în care, recent, comisarul pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei a constatat absența unei legislații pe această temă în România, considerând că acest lucru reprezintă o discriminare”, argumenta deputatul.

Versiuni ale parteneriatului civil, parteneriatului de viață sau parteneriatului înregistrat există în Austria, Andora, Belgia, Croația, Cehia, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Islanda, Irlanda, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia și chiar Ungaria, sublinia deputatul.

Editor : Luana Pavaluca


By Stiri

Lasă un răspuns