Dum. ian. 17th, 2021
Un bărbat a lăsat buletinul de vot ștampilat pe masa comisiei. Votul său a fost anulat


Un incident electoral mai puțin întâlnit a avut loc în Constanța, duminică, la alegerile parlamentare. După ce și-a exprimat opțiunea, un bărbat a lăsat buletinul de vot pe masa comisiei de votare, document care ulterior a ajuns la un alt alegător. Votul exprimat de prima persoană a fost anulat.

Polițiștii de la Secția 4 din Constanța au intervenit astăzi, în jurul orei 10:00, la secția de votare 90 din oraș, după ce au fost alertați cu privire la un incident electoral.

„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, după ce și-ar fi exprimat dreptul la vot, un alegător nu ar fi introdus în urnă buletinul de vot pentru camera Deputaților, lăsându-l pe biroul comisiei de votare. Ulterior, pentru vot s-a prezentat un alt alegător, căruia i s-a înmânat buletinul de vot deja ștampilat”, se arată în comunicatul IPJ Constanța.

Potrivit sursei citate, persoana în cauză a primit un nou buletin de vot pentru a-și exercita dreptul, iar buletinul de vot care face obiectul cercetărilor a fost anulat și ridicat în vederea continuării verificărilor.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la fraudă la vot, precizează polițiștii.

Editor : G.C.


By Stiri

Lasă un răspuns