mar. apr. 13th, 2021
Ce scrie în declarația de avere a lui Nicolae Ciucă, premierul interimar al României


Nicolae Ciucă a completat ultima declarație de avere în luna octombrie, pentru a candida la alegerile parlamentare din 6 decembrie, potrivit portalului integritate.eu. Ministrul Apărării a preluat luni mandatul de premier interimar după demisia lui Ludovic Orban.

Nicolae Ciucă a scris în declarația de avere că locuiește în comuna Balotești din județul Ilfov, unde deține jumătate dintr-un teren intravilan cu suprafața de 598 de metri pătrați. Împreună cu soția, el mai deține începând din anul 2005 un teren intravilan de 2.829 de metri pătrați în comuna Pielești din județul Dolj.

În 2017 a finalizat construirea casei de 232 de metri pătrați, la care are o cotă parte de 50%.

Premierul interimar al României deține și două mașini Toyota: Corolla – cumpărată în 2006 și RAV4 – cumpărată anul acesta.

Nicolae Ciucă a declarat că nu deține bunuri sub formă de metale prețioase sau obiecte de artă și de cult care să aibă o valoare mai mare de 5.000 de euro și nici împrumuturi acordate.

În schimb, el are patru credite la bănci în valoare totală de 323.000 de lei. Trei dintre acestea au scadența anul viitor, iar unul în 2025.

La capitolul venituri, Nicolae Ciucă a completat că a primit un salariu anual de 195.581 lei, pentru activitatea de la Ministerul Apărării.

De asemenea, Maria Cristina Ciucă a încasat anul trecut un salariu de 50.602 lei, fiind angajată tot la MApN.

Premierul interimar a mai avut în 2019 venituri de 3.288 de lei, cu titlu de activități independente, de la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” .

Cine este Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă s-a născut la 7 februarie 1967, în localitatea Pleniţa, judeţul Dolj. A absolvit Liceul Militar “Tudor Vladimirescu” din Craiova, în 1985, şi Şcoala Militară de Ofiţeri Activi “Nicolae Bălcescu” de la Sibiu, în 1988.

În 1990 a urmat Cursul de perfecţionare de comandanţi companii cercetare, la Făgăraş. A urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, specialitatea Arme Întrunite, în perioada 1993-1995, potrivit site-ului MApN.

În 2000, a urmat cursul PSO (operaţii în sprijinul păcii), Centrul PfP, Bucureşti, şi cursul de limbă engleză, Academia Forţelor Terestre, Sibiu, iar în 2001, a participat la cursul JOINT şi operaţii multinaţionale, Centrul PfP, Bucureşti.

În anul 2003 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe militare, cu lucrarea “Dimensiunea angajării Armatei României în operaţii întrunite multinaţionale”, UNAP, Bucureşti, iar în anul 2004 a urmat Cursul de relaţii civili militari în Europa de Est şi Asia Centrală, Hulburt Field, Florida – SUA.

În anul 2005 a urmat Cursul de limba engleză – terminologie NATO, York Sr. John University, iar în anul 2006 şi-a aprofundat cunoştinţele, absolvind, în SUA, Colegiul de război, trupe de uscat, şi a obţinut masterul în Studii Strategice.

În 2012 a absolvit cursul postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale “Securitate şi bună guvernare” – Colegiul Naţional de Apărare, scrie site-ul https://www.mapn.ro/.

În perioada august 1988-martie 1989 a fost comandant de pluton lansare la Regimentul 26 Mecanizat “Rovine”, Craiova, iar în perioada martie 1989-septembrie 1992, a fost comandant de pluton cercetare şi instrucţie la Batalionul 121 Cercetare, Craiova.

Din septembrie 1992 până în octombrie 1993 a fost ofiţer de stat major în Biroul operaţii, batalionul 121 Cercetare, Craiova; în perioada iulie 1995-mai 1996, a fost ofiţer de stat major în Biroul operaţii şi pregătire pentru luptă, Brigada 2 Mecanizată “Rovine”, Craiova.

Începând din mai 1996 până în mai 1997, Nicolae Ciucă a fost ofiţer de stat major în cadrul misiunii UNAVEM III, Angola, apoi, în perioada mai 1997-noiembrie 1998, a fost ofiţer de stat major în Biroul operaţii şi pregătire pentru luptă, Brigada 2 Mecanizată “Rovine”, Craiova. Comandant al Componentei Terestre la Exerciţiul multinaţional “Blue Danube 2000”; noiembrie 1998 – februarie 2001 – şef de stat major al Batalionului 26 Infanterie “Neagoe Basarab”, Craiova.

În anul 2000 a îndeplinit funcţia de şef de stat major al Batalionului 26 Infanterie – rezervă strategică SACEUR, iar în 2001 a fost comandant al Batalionului 26 Infanterie – rezervă strategică SACEUR, participă la exerciţiul multinaţional “Dynamic Response”, Bosnia şi Herţegovina; februarie 2001 – octombrie 2004 – comandant al Batalionului 26 Infanterie “Neagoe Basarab”, Craiova.

Din iunie 2002 până în ianuarie 2003 – comandant al batalionului românesc participant la misiunea Enduring Freedom, Afganistan. În 2003 a fost conducător/director al exerciţiului OCE/EXDIR, în cadrul misiunii ISAF, conform site-ului https://www.mapn.ro/.

A mai ocupat următoarele funcţii: ianuarie 2004-iulie 2004 – comandant al batalionului infanterie participant la misiunea din Irak; octombrie 2004-octombrie 2006 – şef operaţii, Brigada 2 Infanterie “Rovine”, Craiova; octombrie 2006-martie 2007, împuternicit şef de stat major, Brigada 2 Infanterie “Rovine”, Craiova; martie 2007-februarie 2009 – locţiitor al comandantului Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată “Unirea Principatelor”, Focşani; februarie 2009-ianuarie 2011 – comandant al Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată “Unirea Principatelor”, Focşani; ianuarie 2011-ianuarie 2014 – comandant, Divizia 2 Infanterie “Getica”, Buzău; ianuarie 2014-octombrie 2014- şef al Statului Major al Forţelor Terestre.

În perioada octombrie 2014-1 ianuarie 2015 a fost locţiitor al şefului Statului Major General, iar în perioada 1 ianuarie 2015-28 octombrie 2019 – şef al Statului Major General.

La 4 noiembrie 2019 a fost numit ministru al Apărării Naţionale.

Pentru rezultatele obţinute de-a lungul carierei a fost distins cu mai multe distincţii şi decoraţii – Ordinul “Virtutea Militară” în grad de Cavaler, Ordinul “Virtutea Militară” în grad de Ofiţer, Ordinul Naţional “Pentru Merit” în Grad de Ofiţer, Ordinul Naţional “Pentru Merit” în Grad de Cavaler, Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Comandor, Semnul Onorific în Serviciul Patriei pentru 15, 20 şi 25 de ani de activitate, Medalia ONU, Emblema Onoarea Armatei României, Emblema de Onoare a Statului Major General, Emblema de Onoare a Forţelor Terestre, Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene, Emblema de Onoare a Forţelor Navale, Emblema de Onoare a Informaţiilor Militare, Emblema de Onoare a Comunicaţiilor şi Informaticii, Emblema de Onoare a Logisticii, Emblema de Onoare a Medicinei Militare, Ordinului Naţional de Merit al Republicii Franceze, în grad de Comandor, Emblema de merit “În Serviciul Armatei României” cls. a III-a, Emblema de merit “În Slujba Păcii” cls. a III-a, Emblema de merit “Ştiinţa Militară” cls. I-a, Titlul onorific de “Militar Veteran” pentru militari, precizează site-ul https://www.mapn.ro/.

De asemenea, a fost distins cu Medalia pentru Merit, SUA, şi Medalia de Onoare a Forţelor pentru Operaţii Speciale ale Statelor Unite ale Americii.

Editor : G.C.


By Stiri

Lasă un răspuns