vin. ian. 22nd, 2021
Prima reacție atribuită lui Colțescu, în scandalul de rasism: Îmi pare rău pentru neînţelegere. Nu a fost intenţia mea



Scuze în scandalul de rasism în care a fost implicat arbitrul român Sebastian Colțescu. A fost o neînțelegere, este explicația apărută pe un cont de Twitter atribuit arbitrului, relatează Agerpres. „Îmi pare rău pentru neînţelegere. Intenţia mea nu a fost să fiu rasist. Într-un astfel de context, uneori oamenii nu se exprimă corect şi pot fi înţeleşi greşit. Îmi cer scuze în numele UEFA Champions League. Sper că voi fi înţeles. @UEFA #notoracism #uefa”, este mesajul postat pe contul Sebastian Colţescu.Contul nu este certificat de Twitter ca fiind autentic. Are doar două postări, ambele din luna decembrie.Meciul dintre Paris Saint-Germain şi Istanbul Başakşehir a fost întrerupt în min. 16, la scorul de 0-0, din cauza unor remarci rasiste din partea celui de-al patrulea oficial, românul Sebastian Colţescu, care s-ar fi referit la antrenorul secund al formației turce, fostul atacant camerunez Pierre Achille Webo, folosind cuvintele „tipul ăla negru”.Scandalul de rasism a trecut de granițele sportului și a luat amploare diplomatică, determinând reacții la nivel politic, inclusiv din partea unor politicieni de top. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a reacţionat marți seara pe Twitter, condamnând „cu tărie remarcile rasiste făcute împotriva lui Pierre Webo, unul din membrii staff-ului tehnic al echipei Başakşehir”.Ministrul Sportului, Ionuț Stroe, a prezentat scuze în numele sportului românesc și a spus că rasismul nu poate fi tolerat. Editor : Monica Bonea


By Stiri

Lasă un răspuns