lun. ian. 25th, 2021
Încep negocierile între PNL, USR PLUS și UDMR pentru formarea unei coaliţii de guvernare


Reprezentanţii PNL, USR PLUS şi UDMR se întâlnesc de la ora 9:00, la Vila Lac, pentru a purta negocieri cu privire la formarea unei coaliţii de guvernare. Joi, liderii acestor partide au avut și o discuție în acest sens cu președintele Klaus Iohannis.

Potrivit ultimelor informații de la partide, PNL își dorește în continuare cele două ministere importante din Guvern: Finanțe și Justiție, în timp ce USR PLUS ar vrea măcar unul dintre cele două portofolii. Discuții aprinse vor fi și pe șefia Camerei Deputaților disputată de Ludovic Orban și Dan Barna. UDMR cere două sau trei ministere în noul Guvern, însă maghiarii nu mai vor cele trei portofolii pe care le-au mai avut în trecut: Sănătatea, Mediul și Cultura.

Președintele PNL, Ludovic Orban, declara că negocierile se vor purta pe mai multe paliere. În legătură cu programul de guvernare, el afirma zilele trecute că „va fi o echipă care va negocia programul, echipa politică ce va negocia chestiunile politice, structura Guvernului, poziţiile şi care, evident, va valida programul de guvernare”.

„De asemenea, va exista şi o negociere la nivelul Parlamentului privitoare la comisiile parlamentare, reprezentarea în birourile politice şi o strategie comună de manifestare a acestei majorităţi parlamentare”, afirma el.

Citește și Surse: Cum ar putea arăta Guvernul Cîțu. Variantele de miniștri PNL, USR PLUS și UDMR

De asemenea, Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, anunţa joi că „începând de sâmbătă vom avea discuţii aprofundate între cele trei partide – USR PLUS, PNL şi UDMR – pornind cu priorităţile programului de guvernare al viitorului Cabinet şi continuând cu structura Guvernului şi structura majorităţii parlamentare”.

„Ne dorim ca aceste discuţii să se finalizeze cât mai repede cu un acord şi, după învestirea noului Parlament, să avem şi noul guvern. În acelaşi timp, suntem hotărâţi să dezbatem cât timp este nevoie pentru a ne asigura că mandatul reformist dat de alegătorii USR PLUS se va regăsi în mod semnificativ în programul şi structura Guvernului şi a viitorului Parlament”, spunea Dan Barna, citat de Agerpres.

Citește și CTP: Va fi un guvern tricolor. Un an, PNL nu a dat afară niciun ministru incompetent. Acum, greșelile vor fi mai abitir băgate sub preș

Totodată, Kelemen Hunor menționa că la aceste discuţiile UDMR va avea propuneri legate de ce trebuie să cuprindă programul de guvernare, cum ar fi protejarea locurilor de muncă, dezvoltarea economică, investiţii, dar şi protejarea drepturilor minorităţilor. El se declara optimist în legătură cu rezultatul negocierilor şi îşi exprima speranţa că acestea se vor încheia până la alcătuirea Parlamentului.

Citește și Cu ce condiții merge USR PLUS la negocierile cu PNL? Dominic Fritz confirmă: vor cere președinția Camerei sau funcția de premier

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan anunța marți formarea unei majorități „confortabile” de 244 de deputați și senatori, la care se adaugă 16 parlamentari de la minorități, astfel că noul guvern va fi alcătuit până în ajungul Crăciunului.

Luni, 14 decembrie, au fost programate consultările între președintele Klaus Iohannis și liderii partidelor parlamentare, în vederea desemnării candidatului pentru funcția de prim-ministru. 

Editor : G.C.


By Stiri

Lasă un răspuns