mie. mart. 3rd, 2021
VIDEO. Prima ședință a Guvernului Cîțu. Transmisia de la Palatul Victoria a fost tăiată la discursul lui Dan Barna


Miniștrii din Guvernul Cîțu s-au reunit la Palatul Victoria pentru o ședință de acomodare, imediat după ce au depus jurământul la Palatul Cotroceni. Premierul Florin Cîțu a prezentat proiectele care vor fi discutate în viitoarea ședință de Guvern, care va avea loc miercuri, la ora 13.00.

Am ajuns şi aici. Au fost două săptămâni grele, dar veţi vedea de ce a trebuit să muncim în această perioadă să avem un Guvern înainte de sărbători, pentru că sunt lucruri care trebuie rezolvate în zilele următoare. Mulţumesc pentru tot ce aţi făcut în această perioadă, majoritatea aţi fost în echipele de negociere şi eu cred că a ieşit un proiect bun şi frumos pentru România, această coaliţie de centru-dreapta. Eu sunt sigur că o să fie o guvernarea stabilă şi de lungă durată, pentru că pornim toţi cu aceleaşi obiective”, a spus Florin Cîţu.

El le-a spus miniștrilor că urmează să discute prioritățile pentru ședința de săptămâna viitoare, în principal privind combaterea efectelor provocate de pandemie și finalizarea bugetului pentru anul 2021. Mai mulți miniștri și-au prezentat și ei proiectele care trebuie discutate.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, l-a felicitat pe Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, pentru perioada în care a fost premier interimar.

În momentul în care a început să vorbească Dan Barna, care ocupă funcția de vicepremier, trasmisia de la Palatul Victoria a fost întreruptă brusc.

Editor : Monica Bonea


By Stiri

Lasă un răspuns