vin. apr. 16th, 2021
Indexarea pensiilor militare cu rata inflației se amână până la 1 septembrie 2021


Guvernul a decis să amâne până la 1 septembrie 2021 indexarea pensiilor militare de stat cu rata medie anuală a inflației, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naționale. Reprezentanții militarilor în rezervă și în retragere au fost informați despre această decizie marți, la o întâlnire cu ministrul apărării, Nicolae Ciucă. 

Decizia de amânare a indexării pensiilor militare este motivată de constrângerile bugetare severe cauzate de gestionarea pandemiei de COVID-19, precizează comunicatul MApN.

În ceea ce privește proiectul de lege referitor la recalcularea pensiilor militare, proiectul de lege PL-x 199/2020 va fi dezbătut în luna ianuarie în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Camerei Deputaților, și apoi va fi supus aprobării plenului, având susținerea Guvernului României. „În bugetul Ministerului Apărării Naționale vor fi prevăzute resursele necesare susținerii acestei inițiative începând cu luna aprilie a anului viitor”, precizează comunicatul MApN.

Legea nr. 168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat va fi aplicată începând cu luna februarie 2021, existând resursele bugetare necesare. Normele de aplicare ale legii sunt acum în faza de stabilire a ultimelor detalii, dar vor fi aprobate și publicate în timp util, asigură conducerea Ministerului Apărării.

La întâlnirea ministrului apării cu reprezentanții militarilor în rezervă și retragere s-a mai decis că militarii activi, în rezervă și retragere vor avea posibilitatea să se poată imuniza împotriva COVID-19 în centrele de vaccinare ale Ministerului Apărării Naționale, dacă vor dori.

Comunicatul Ministerului Apărării Naționale

Întâlnirea ministrului apărării naționale cu reprezentanți ai militarilor în rezervă și retragere

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și locțiitorul șefului Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului (DRPCVP), generalul de brigadă Valeriu Roșu, s-au întâlnit marți, 29 decembrie, la sediul MApN, cu președintele Forumului structurilor asociative ale personalului militar în rezervă și în retragere, colonelul (r.) Marian Tudor, și cu generalul-locotenent (rtr.) Neculai Băhnăreanu, președintele Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere.

Ministrul apărării naționale a discutat împreună cu cei doi reprezentanți ai pensionarilor militari situația la zi a principalelor subiecte care îi preocupă pe militarii în rezervă și retragere.

Referitor la indexarea cuantumurilor pensiilor militare de stat cu rata medie anuală a inflației, cei prezenți au fost informați că la nivelul Guvernului României s-a hotărât amânarea aplicării acestor prevederi până la data de 1 septembrie 2021. În bugetul Ministerului Apărării Naționale vor fi prevăzute sumele necesare aplicării acestei indexări, decizia de amânare fiind motivată de constrângerile bugetare severe cauzate de gestionarea pandemiei de COVID-19.

Referitor la promovarea Proiectului de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat şi instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor militare de stat, PL-x 199/2020, aflat în dezbatere la Camera Deputaților, a fost reafirmat sprijinul comun al tuturor celor prezenți pentru promovarea acestui act normativ, respectând principiile agreate anterior, referitoare la înlăturarea discriminărilor existe în prezent și la crearea unui cadru adecvat actualizării și recalculării pensiilor militare. 

La reluarea activității parlamentare, în luna ianuarie 2021, PL-x 199/2020 va fi dezbătut în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Camerei Deputaților, și apoi va fi supus aprobării plenului, având susținerea Guvernului României. În bugetul Ministerului Apărării Naționale vor fi prevăzute resursele necesare susținerii acestei inițiative începând cu luna aprilie a anului viitor.

Ministrul Ciucă a subliniat, de asemenea, faptul că Legea nr. 168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat va fi aplicată începând cu luna februarie 2021, existând resursele bugetare necesare. Normele de aplicare ale legii sunt acum în faza de stabilire a ultimelor detalii, rezultate în urma publicării în transparență decizională a proiectului. Ministrul apărării naționale i-a asigurat pe cei prezenți că aceste norme vor fi aprobate și publicate în timp util.

Pe timpul întâlnirii, generalul-locotenent (rtr.) Băhnăreanu a ridicat o problemă legată de aplicarea HG nr. 998 din 18 noiembrie 2020 privind stabilirea numărului de bilete de tratament balnear și de recuperare, a condițiilor și modului de acordare, precum și a modului de distribuire sau de decontare a acestora în sistemul pensiilor militare de stat. Astfel, pentru ca militarii în rezervă și retragere să beneficieze încă din 2021 de prevederile acestui act normativ, va fi necesară promovarea unor modificări ale Hotărârii de Guvern, obiectiv asumat de conducerea instituției.

La finalul întâlnirii, ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a analizat, împreună cu cei prezenți, posibilitatea ca militarii activi, în rezervă și retragere să se poată imuniza împotriva COVID-19 în centrele de vaccinare ale Ministerului Apărării Naționale. S-a decis astfel ca instituția militară să pună la dispoziția militarilor această facilitate, numai dacă aceștia vor dori să se vaccineze.

Editor : Luana Pavaluca


By Stiri