mie. ian. 20th, 2021
Plata ratelor la bancă poate fi amânată pentru maximum 9 luni. Cererile se pot depune până la 15 martie 2021


Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgență potrivit căreia plata ratelor la bancă poate fi amânată pentru o perioadă de maximum 9 luni, iar termenul până la care se pot depune astfel de solicitări a fost prelungit până la 15 martie 2021.

„Este o ordonanţă pe care o aşteaptă foarte mulţi români. Este vorba despre modificarea Ordonanţei 37 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori. Este vorba de prelungirea amânării plăţii ratelor la bancă. EBA (Autoritatea Bancară Europeană – n.r.), iniţial ne-a spus foarte clar că nu pot să fie prelungite decât pentru nouă luni de zile. A venit cu explicaţii şi acum vă putem spune că nu există limite pentru cei care pot să solicite, dar, da, maximum este nouă luni de zile. Dacă ai avut nouă luni de zile rata amânată, nu mai poţi să o prelungeşti, dar ceilalţi pot să meargă până la nouă luni de zile şi partea bună este că sunt şi persoane care nu au făcut parte până acum (din program – n.r.), pot să aplice la această măsură”, a spus premierul Florin Cîţu într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a adăugat că solicitările pentru suspendarea plăţii obligaţiilor pot fi transmise creditorului până la data de 15 martie 2021, acesta urmând a efectua analiza şi emite decizia până la cel târziu 31 martie.

„Condiţiile rămân cam aceleaşi, debitorii trebuie să declare pe propria răspundere scăderea veniturilor, încasărilor, cu minim 25% din ultimele trei luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată, prin raportare la perioada similară 2019-2020. Sunt aceleaşi condiţii, nu se schimbă aproape nimic, doar că prelungim perioada şi cei care au optat pentru mai puţin de nouă luni pot acum să meargă până la nouă luni de zile”, a explicat premierul, citat de Agerpres.

Cine poate solicita amânarea ratelor

Perioada maximă de 9 luni include și perioada pentru care au fost suspendate creditele în baza OUG 37/2020, a unui moratoriu non-legislativ sau în ambele cazuri, precizează un comunicat al Ministerului de Finanțe.

Pot beneficia de aceste facilități debitorii care au încheiat un contract pentru obţinerea unui credit care nu a ajuns la maturitate şi pentru care creditorul nu a declarat scadenţa anticipată, la data de 31 decembrie 2020, inclusiv, și nu înregistrează restanțe la data solicitării.

„Pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice pentru care cererea de suspendare a obligațiilor de plată a fost formulată până pe 15 iunie 2020 potrivit legii, cu termen de încheiere a perioadei de amânare anterior intrării în vigoare a prezentei act normativ, suspendarea obligatiilor de plată complementar până la maximum 9 luni, se aplică prin cumularea creanței/restului de creanță aferent/e dobânzilor calculate în prima perioadă suspendată potrivit OUG nr. 37/2020 cu creanța aferentă dobânzilor calculate pentru a doua perioadă suspendată. La creanța astfel rezultată dobânda este 0% și plata de către debitor a acestei creanțe se va face eșalonat în 60 de rate lunare egale începând cu luna imediat următoare încheierii celei de-a doua perioade de amânare”, precizează Ministerul de Finanțe.

Câți români au cerut amânarea ratelor

Soldul total al creditelor pentru care au fost aprobate solicitări de amânare la plată până la finalul lunii septembrie 2020, în contextul epidemiei COVID-19, se ridică la 42,9 miliarde de lei și au fost acordate unui număr de aproximativ 558.000 de debitori, cuantumul acestor credite reprezentând 14,7% din totalul creditelor acordate de către sectorul bancar. Din totalul de 42,9 miliarde de lei reprezentând creditele amânate prin moratoriul legislativ și cele non-legislative, 32,4 miliarde de lei reprezintă sumele amânate prin moratoriul legislativ (OUG 37/2020) și 10,5 miliarde de lei prin moratoriile non-legislative.

Ce se întâmplă cu dobânda

Dobânda datorată de debitori corespunzătoare sumelor scadente a căror plată este suspendată se capitalizează la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare. Capitalul astfel majorat se plăteşte eşalonat pe durata rămasă până la noua maturitate a creditelor, ulterior perioadei de suspendare.

Prin excepție, pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit şi reprezintă o creanţă distinctă şi independentă în raport cu celelalte obligaţii izvorâte din contractul de credit. La această creanţă dobânda este 0% şi plata de către debitor a acestei creanţe se va face eşalonat, în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de amânare. Statul român garantează în procent de 100% dobânda aferentă perioadei de suspendare pentru creditele ipotecare contractate de persoanele fizice.

Editor : Luana Pavaluca


By Stiri