lun. mart. 1st, 2021
Campania de vaccinare în UE, criticată pentru lentoare. Comisia Europeană îi răspunde șefului companiei BioNTech și promite ajutor


Uniunea Europeană a recunoscut sâmbătă că există o „insuficienţă mondială” a capacităţilor de producere a vaccinurilor anti-COVID și se declară „pregătită să ajute” pentru a le creşte, potrivit comisarului european pentru sănătate Stella Kyriakides. Indirect, comisarul european i-a dat replica șefului companiei BioNTech, care produce, împreună cu Pfizer, singurul vaccin autorizat în UE. Acesta criticase strategia Comisiei Europene în materie de vaccinuri, avertizând că vor exista sincope în aprovizionare, întrucât capacitatea de producție este insuficientă pentru „a umple golul”, în lipsa altor vaccinuri autorizate pe piața europeană.  

Demararea vaccinărilor a făcut obiectul criticilor în toată Europa – în special în Franţa, unde lentoarea procesului alarmează, dar şi în Germania, unde unii medici şi-au exprimat regretul că personalului spitalicesc nu i se acordă întâietate, în absenţa dozelor în număr suficient. Întârzierile în distribuţia vaccinului au provocat consternare în Germania, unde mai multe regiuni au fost nevoite să suspende vaccinarea la câteva zile după lansare.

Vaccinul Pfizer-BioNTech, singurul autorizat deocamdată în UE

Vaccinul Pfizer-BioNTech este deocamdată singurul vaccin împotriva COVID-19 autorizat în Uniunea Europeană, dar autorizarea sa relativ târzie de către agenţia specializată a UE şi cantitatea de vaccin comandată de Comisia Europeană – care şi-a asumat încheierea contractelor cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre – conduc la un ritm lent de aprovizionare.

După ce a comandat iniţial, în noiembrie, 200 milioane de doze de vaccin dezvoltat de compania americană Pfizer şi de societatea germană BioNTech, UE a exercitat o opţiune de cumpărare a 100 milioane doze suplimentare pentru 2021.

Campania de vaccinare a început în ultimul weekend din 2020 în cele 27 de ţări ale UE, după autorizarea de către Bruxelles a acestui vaccin la sfârşitul lunii decembrie, el fiind şi primul autorizat în UE.

Nemulțumirile șefului BioNTech

Zilele trecute, șeful companiei germane BioNTech, Ugur Sahin, a criticat decizia Comisiei Europene de a încheia contracte cu o serie de companii farmaceutice în speranţa că vor fi aprobate rapid vaccinurile acestora, ceea ce nu s-a întâmplat.  „S-a presupus că multe alte companii vor veni cu vaccinul. Aparent aceasta a fost impresia, că vom avea destule, că nu va fi atât de rău şi că avem controlul. Acest lucru m-a surprins”, a spus Sahin.

El a avertizat că ar putea exista sincope în aprovizionare până când vor fi autorizate şi alte vaccinuri și a spus că BioNTech caută soluţii împreună cu partenerul ei american Pfizer pentru sporirea producţiei vaccinului. 

„În acest moment lucrurile nu arată bine – apare o lacună pentru că nu sunt alte vaccinuri aprobate şi noi trebuie să umplem golul cu vaccinul nostru”, a explicat pentru Der Spiegel directorul general al BioNTech, Ugur Sahin. Acesta, împreună cu soţia sa Oezlem Tuereci, director medical al societăţii, au fondat această companie în Germania, intrată în parteneriat cu societatea farmaceutică americană Pfizer pentru producerea vaccinului împotriva COVID-19.

Replica Bruxelles-ului

„Aceste dificultăţi, pentru moment, nu se explică prin volumul comenzilor, ci prin insuficienţa la scară mondială a capacităţilor de producţie. Acesta este cazul pentru BioNTech”, a replicat comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, într-un interviu acordat agenţiei germane dpa, citat de Agerpres.

„UE a furnizat din timp finanţări BioNTech în valoare de 100 milioane de euro pentru a-şi dezvolta capacităţile de producţie. Situaţia se va ameliora puţin câte puţin”, a spus Stella Kyriakides. „Suntem din nou pregătiţi să ajutăm pentru a creşte capacităţile de producţie”, a adăugat ea.

BioNTech vrea să-și crească producția în Europa

BioNTech mizează să pună în funcţiune din februarie o nouă unitate de producţie la Marburg, în Germania, capabilă să furnizeze 250 de milioane de doze suplimentare în primul semestru al anului 2021, a declarat pentru Der Spiegel cofondatorul BioNTech, Ugur Sahin. Această instalaţie germană va consolida producţia uzinei belgiene din Puurs, unde sunt fabricate în prezent loturile de vaccinuri destinate UE.

BioNTech a indicat, de asemenea, că a încheiat contracte cu cinci fabricanţi farmaceutici din Europa pentru a creşte producţia. Negocierile continuă cu alte întreprinderi specializate, a precizat BioNTech.

Cu cine a mai încheiat contracte Uniunea Europeană

În afară de Pfizer-BioNTech, UE încheiat alte cinci contracte, cu AstraZeneca, Johnson&Johnson, Sanofi-GSK, Moderna şi CureVac, şi are în vedere semnarea unuia cu Novavax.

„Alţi fabricanţi cu care noi am încheiat contracte sunt pe punctul de a-şi vedea vaccinurile aprobate de UE”, a punctat Stella Kyriakides.

„Noi ne-am pus de acord în UE pentru a nu pune toate ouăle în acelaşi coş. Dacă toate aceste vaccinuri în curs de dezvoltare sunt aprobate, UE va avea peste 2 miliarde de doze disponibile pentru toţi cei 450 milioane de europeni şi pentru vecinii lor”, a subliniat ea.

Editor : Luana Pavaluca


By Stiri