mar. mart. 2nd, 2021
Donald Trump vrea să plece din Washington ca președinte și să beneficieze de un ultim zbor cu Air Force One spre Florida


Preşedintele Donald Trump va părăsi Washingtonul în zorii zilei de miercuri, cu câteva ore înaintea ca succesorul său, Joe Biden, să-și preia oficial mandatul. Donald Trump, care încă nu l-a felicitat pe rivalul său democrat pentru câştigarea alegerilor, nu va fi prezent la ceremonia de învestire a noului președinte.

Donald Trump ține să nu părăsească Washingtonul în calitate de fost preşedinte, așa că se va deplasa, miercuri în zori, înainte cu câteva ore de încheierea oficială a mandatului, la luxosul său club Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida, acolo unde intenţionează să se instaleze. În felul acesta, el va putea pleca cu elicopterul din grădina Casei Albe și va decola spre Florida de la baza militară Andrews, Maryland, pentru ultimul său zbor la bordul Air Force One, aeronava prezidențială, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Între timp, la Washington continuă pregătirile pentru depunerea jurământului de către Joe Biden, care va deveni, miercuri, 20 ianuarie, la prânz, al 46-lea preşedinte din istoria SUA.

Învestire în condiții de maximă securitate

Capitala federală americană a ajuns însă de nerecunoscut, transformându-se într-o adevărată fortăreață după violenţele de la Capitoliu din 6 ianuarie.

Ceremonia de inaugurare va avea un iz special anul acesta: National Mall, uriaşa esplanadă de la poalele Capitoliului, va fi închisă pentru accesul publicului. Doar persoanele acreditate în mod corespunzător vor putea pătrunde în zona în care, în mod tradiţional, susţinătorii preşedintelui ales se adunau cu sutele de mii.

Echipa lui Joe Biden şi primarul din Washington, Muriel Bowser, au cerut americanilor să evite centrul Washingtonului şi să urmărească ceremonia de inaugurare online sau la televizor.

Citiți și:  FBI avertizează că susținătorii lui Trump pun la cale noi proteste armate în toate cele 50 de capitale de stat

Mike Pence, tot mai vizibil

Într-un contrast puternic cu Donald Trump, care, lipsit de contul său de Twitter, rămâne izolat la Casa Albă, vicepreşedintele Mike Pence apare cu fiecare zi ce trece drept persoana responsabilă cu tranziţia de putere.

Mike Pence intenţionează, de asemenea, să participe la ceremonia de inaugurare a mandatului noului președinte, alături de foştii preşedinţi Barack Obama, George W. Bush şi Bill Clinton.

Lady Gaga, pe care Joe Biden a numit-o „marea sa prietenă”, va cânta imnul naţional.

După ceremonie, Joe Biden se va deplasa alături de cei trei foşti preşedinţi la cimitirul naţional Arlington pentru a depune o coroană de flori la Mormântul soldatului necunoscut, unde va lansa un apel la unitate.

În ultimii peste 150 de ani, Donald Trump este primul preşedinte al SUA care ignoră victoria succesorului său. După mai mult de două luni în care a refuzat să îşi recunoască înfrângerea în alegerile preşedinţiale din 3 noiembrie, Trump a sfârşit prin a promite o tranziţie calmă în urmă cu câteva zile, dar nu l-a felicitat niciodată pe Joe Biden.

Editor : Luana Pavaluca


By Stiri