mar. mart. 2nd, 2021
Marcel Ciolacu: PSD va intra total în opoziție. Va fi una dură


Marcel Ciolacu a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj cu prilejul zilei de 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor. Liderul PSD spune că prin unitate și solidaritate românii sunt mai puternici și împreună vom putea învinge definitiv pandemia.

“Acum 162 de ani se puneau bazele statului român modern prin unirea Moldovei cu Țara Românească, un moment istoric pe care avem datoria să îl onorăm cu mândrie în fiecare an. La fel ca și acum, de-a lungul timpului am traversat momente dificile, dar mereu am demonstrat că #uniți putem depăși orice obstacole și putem să ne creăm un viitor mai bun împreună. Prin unitate și solidaritate suntem cu toții mai puternici, de aceea sunt convins că anul acesta vom reuși să învingem definitiv pandemia și să trecem peste toate provocările prilejuite de aceasta! La mulți ani, români!!!”, a transmis Marcel Ciolacu. 

Împlinirea a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române este marcată duminică în Capitală și în ţară prin diferite manifestări. Autorităţile au ales să sărbătorească Mica Unire prin ceremonii restrânse, cu respectarea restricţiilor impuse în contextul pandemiei. La ceremonii vor lua parte și oficiali ai statului român.

Din motive de securitate sanitară, participanţii la aceste evenimente nu se vor prinde în Hora Unirii, aşa cum se întâmpla în anii anteriori.

Editor : A.A.


By Stiri