lun. apr. 12th, 2021
SUA interzice intrarea în țară a 76 de persoane din Arabia Saudită care ar fi fost implicate în acțiuni contra disidenților


SUA au impus, vineri, interdicții de intrare în țară față de 76 de persoane din Arabia Saudită, administrația de la Washington anunțând că nu va tolera indivizi care amenință sau atacă activiști, disidenți sau jurnaliști în numele guvernelor străine, potrivit Secretarului de Stat Antony Blinken, transmite Reuters.

Blinken a anunțat interdicția impusă de Departamentul de Stat al SUA după publicarea raportului de informații privind legătura dintre guvernul saudit și asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi în 2018.

Restricțiile au în vedere vizele “indivizilor care, acționând din partea unui guvern străin, ar fi fost direct implicați în activități importante contra disidenților externi”.

Acțiunile președintelui american Joe Biden în primele săptămâni ale administrației sale par îndreptate către îndeplinirea promisiunilor din campanie de a realinia legăturile cu Arabia Saudită, după ce predecesorul său, Donald Trump, a fost criticat că i-a oferit aliatului arab – important producăror de petrol – o păsuire în privința încălcărilor grosolane ale drepturilor omului.

Un important oficial din administrația Biden, ce a vorbit pentru Reuters sub anonimat, a spus că abordarea are ca scop crearea unui nou punct de lansare pentru relațiile cu regat. fără a rupe o relație esențială în Orientul Mijlociu. Relațiile au fost serios afectate ani de zile de către războiul din Yemen și uciderea lui Khashoggi, un rezident american care scria pentru Washington Post, într-un consulat saudit.

Ceea ce este important este că deciziile par a fi concepute să prezerve o relație de lucru cu prințul monarh, chiar dacă serviciile de informații americane au concluzionat că a aprobat operațiunea de capturare sau ucidere a jurnalistului.

“Scopul este o recalibrare (a relațiilor) – nu o ruptură. Aceasta este datorită intereselor importante pe care le împărțim”, a declarat înaltul oficial din administrația Biden.

Administrația președintelui american Joe Biden ar putea schimba întreaga politică a SUA și să oprească astfel livrările de armament ofensiv către Arabia Saudită, permițând doar livrarea de arme „defensive”, arată surse ale agenției Reuters.

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Muhammad bin Salman, ar fi aprobat o operaţiune în Istanbul pentru capturarea sau uciderea jurnalistului disident, Jamal Khashoggi, asasinat în 2018, susțin serviciile de informaţii americane.

Editor : Alexandru Costea


By Stiri