lun. apr. 12th, 2021
Premierul Cîțu: Nu înțeleg rostul acestor proteste. Singurii oameni rămași în funcție de 30 de ani sunt liderii de sindicat


Premierul Florin Cîţu a declarat, marţi, că nu are emoţii privind votul din Parlament pe bugetul de stat pentru 2021, adăugând că o să fie prima dată când un astfel de proiect va trece „curat” prin Senat şi Camera Deputaţilor, potrivit Agerpres.

„Nu, nu am emoţii, aţi văzut cum a decurs dezbaterea şi în comisii. Cred că o să fie prima dată când un buget o să treacă curat prin Parlamentul României”, a afirmat Cîţu.

Potrivit prim-ministrului, proiectul bugetului de stat pe 2021, aşa cum a fost configurat, nu poate fi catalogat drept unul al austerităţii.

„În primul rând, acest cuvânt austeritate, de fapt, înseamnă reduceri, tăieri şi eu vă provoc să găsiţi în acest buget aceste reduceri şi aceste tăieri. (…) Bugetul are o creştere a cheltuielilor totală de 5% aproape, mergem la 444,9 miliarde de lei, cheltuielile cresc, nu putem să vorbim de austeritate. Dacă ne uităm la investiţii, cheltuielile cresc cu aproape 8,3 miliarde lei, nici vorbă de austeritate. Ne uităm la cheltuielile de personal şi acolo există o creştere, ne uităm şi la cheltuielile cu asistenţă socială, pensii, alocaţii, etc., creşterea este de aproape 10,2 miliarde de lei. Deci, nu găsesc un domeniu unde să fie tăieri, de aceea nu înţeleg această legătura cu austeritatea, în afară de discursul politic, dar, mă aştept la specialişti, la profesionişti, să se uite exact la buget şi să vedem cum este construit”, a explicat Florin Cîţu.

Parlamentul a reluat marți dezbaterile pe amendamente, urmând să fie dat votul final pe proiectul de buget. Dacă legea nu va fi atacată la CCR, bugetul merge la promulgare.

Citește și Mai mulți parlamentari de la PSD și AUR au votat amendamentele de la buget în locul colegilor. Cum au motivat aleșii votul dublu

Editor : R.K.


By Stiri